Cam dupa vreo 2 ani, un coleg de clasa m-a intrebat daca am auzit de FNM. Da, zic eu, dar nu prea’mi plac. Da’ ai ascultat ultimul album, zice, King For a Day? Nu, zic eu, iar el cica e super tare, ia si-asculta, e beton, in fine, m-a convins, da-l incoace. Am bagat (tot) caseta in angrenaj, am apasat iar pe play si am cazut pe ganduri. Hmm, deja era altceva, erau niste piese mai comestibile, chiar daca nu respectau canoanele pe de-a-ntregul. Am frecat caseta aia pe toate partile pana s-a subtiat banda. Ia sa scot si vechiul produs de la naftalina, mi-am zis, poate de data asta s-o lipi ceva de mine. Si, minune! Deja filtram altfel. Ce parea inainte haos acum se ordona frumos si intra in ritm de dans in urechi. Land of Sunshine, Caffeine, Middlife Crisis sau Jizzlobber se transformasera ca prin farmec, in cei doi ani in care zacusera in sertar, din bolovani in pietre pretioase (da, stiu, e exagerat, dar pe vremuri eram poet). Asa ca am adaugat inca un nume in clasamentul select al trupelor favorite (alaturi de Queen, Floyd si Jethro Tull), cu acest prilej umpland caietele si bancile scolii cu o caligrafie iscusita si cursiva.

Odata lamurit acest aspect, am purces sa-mi completez colectia de albume, dand iama in tarabele de la universitate in cautare de casete originale. In primul rand mi-am cumparat Angel Dust si KFOD, punandu-ma cu burta pe booklet ca sa tocesc versurile. Apoi am pus gheara si pe Album of the Year, la putin timp dupa ce a aparut. Am achizitionat si Live at Brixton Academy, plus The Real Thing. Imi mai ramasesera doua albume. Primul, We Care A Lot, l-am gasit la magazinul Muzica. Tin minte si acum ca vanzator era Vlase (Zob). Am cumparat obiectul de la el, am ajuns intr-un suflet acasa, l-am bagat in casetofon si cand am auzit primele versuri mi-a cazut falca. Am luat frumusel caseta si m-am trambalat inapoi la magazin. Nenea Vlase, zic, mi-ai dat marfa expirata. Ambalajul e ok, dar interiorul e putred, e greseala, eroare, nu e ei! Baietica, zice el, pune si tu mana pe carte, documenteza-te, vezi ca inainte de taica Patton a iegzistat alt solist, le Chuck Mosely. Am inghitit galusca si am plecat acasa cu coada intre picioare. Ca sa ma razbun, am bagat caseta la rulaj greu si, ca sa vezi, mi-a placut. Mi-am dat seama, the hard way, ca FNM nu e Patton, ci o colectivitate de baieti talentati, care poa’ sa faca muzica buna si cu vocalist afon ca Chuck. Dupa ce am lamurit acest aspect, am purces sa gasesc Introduce Yourself. Nu exagerez cand spun ca l-am cautat vreo 2 ani. Deja ma cunosteau toti tarabagii. Binenteles, toti avusesera candva albumul, dar nimeni nu-l avea (coincidenta) exact atunci cand apaream eu. Am o vaga banuiala ca de fapt indivizii aia nici nu auzisera de respectivul album si ma duceau cu vorba. Desi nu vad cum ar fi putut sa faca acest lucru niste onesti bisnitari. In fine, dupa asidue investigatii am dat de album. Si acum consider ca are cea mai urata coperta din istoria muzicii, dar nu asta e subiectul care ne intereseaza acum.

Intre timp, saturandu-se sa scoata albume exceptionale si de succes, vandute in zeci milioane de exemplare, Patton & Co. s-au decis sa ia o pauza pe o durata nedeterminata, adica sa se desparta definitiv. mai sa fie, mi-am zis cand am auzit vestea, cum se face ca toata formatiile care imi plac mie ori se desfiinteaza, ori mor diversi membri. In fine, m-am obisnuit cu ideea ca nu o sa-i vad niciodata live si am continuat sa derulez casete cu pixu si sa oftez nostalgic. Dar lumea nu sta in loc pentru nimeni. Pe nebagate de seama m-am trezit in plina epoca informatica. Casetele au fost detronate de mp3-uri, iar casetele video de avi-uri si mpeg-uri. Asa ca m-am apucat febril sa-mi fac o colectie digitala cu albume, ep-uri, live-uri si videoclipuri cu Faith No More. Daca tot n-aveam sa-i vad pe viu si in direct, macar puteam sa-i vad in actiune pe cd-uri si dvd-uri. Asa ca mi-am muscat mainile uitandu-ma la Live In Rio, Live In Chile, Brixton Academy, Bizarre Festival si asa mai departe.

Si acum sa fac o paranteza. Acu vreo cativa ani, un amic virtual care era si el fan FNM mi-a zis intr-o doara ca exista o trupa care e mult mai tare decat susmentionatii. Evident, i-am zis ca asa ceva este imposibil si cu neputinta, dar individul sustinea sus si tare ca este adevarat. Si mai mult, ca Mike Patton era unul din tartorii principali ai respectivei trupe. Nervos, am dat iama pe DC++ (sper ca n-ORDA astia peste mine acu) si m-am pus pe downloadat Mr. Bungle. Tin minte si acum prima piesa descarcata: Ars Morendi. Cand am dat play, de uimire mi-au sarit plombele din gura (si am destule). A urmat apoi Travolta, iar apoi Goodbye Sober day. Eram definitiv cucerit, imi gasisem noul crez muzical (evident, era vorba de o trupa deja desfiintata). Ca un bulgare de zapada, lumea muzicala a lui Patton a inceput sa se rostogoleasca si sa se mareasca: albume solo, Bungle, Fantomas, Tomahawk, Peeping Tom, Lovage, Mondo Cane, colaborari cu Kaada, The X-ecutioners, Rahzell, John Zorn, Dillinger Escape Plan si cate si mai cate. Pur si simplu, mai multe creatii decat sunt eu in stare sa ascult. Asa ca m-am pus voios pe asimilat si digerat. Dar, cu toate astea, din cand in cand oftam si dadeam cu urechea peste vechile bucati: Epic, Just A Man, Pristina, A Small Victory sau War Pigs, si ma gandeam cum ar fi fost daca…   Am inchis paranteza.

Cam pe la sfarsitul anului trecut (2008), prin presa internationala de specialitate a inceput sa circule zvonul ca faithnomoretii au de gand sa refaca gasca si sa se puna pe colindat lumea. Binenteles, nu am dat atentie unor astfel de zvonuri nefondate, care oricum circulau de ani de zile. Insa treptat, zvonurile au inceput sa se inmulteasca pana ce s-au transferat in certitudine: FAITH NO MORE urma sa se reuneasca si sa zguduie iar lumea! Nevastaaaaaaaa, am urlat cand am vazut anuntul oficial, vinde tot, vinde casa, masina, cainele, copilu, si rezerva bilete de avion, mergem in Anglia la Faith No More! Bine, dupa cateva ore de soc mi-am recapatat luciditatea. M-am gandit ca, daca tot s-au regrupat, probabil o sa o ia la pas prin toata Europa, nu s-or rezuma doar la unitul regat. Firesc, am avut dreptate. Una dupa alta au inceput sa apara date si locatii: Germania, Austria, Ungaria etc. La un moment dat a aparut si Bulgaria, asa ca mi-am frecat manutele bucuros: un drum pana la bulgarski e ca un fel de excursie la munte, o bagatela. Insa toate planurile mele s-au evaporat cand am aflat marea veste: Patton and friends urmau sa poposeasca la Bucuresti! Vreo doua zile nu s-a mai inteles nimeni cu mine. Mergeam de colo-colo spunand oricui nu voia sa ma asculte ca vin aia de la Faith No More. Evident, am inrosit undele radio cu apeluri si sms-uri, dand sfoara in tara si incercand sa-i fac pe toti sa-si ia bilet.

Pe 12 iunie am primit un telefon de la Ursu, cica urma se se difuzeze live pe net concertul FNM de la Download Festival. Cred ca am ajuns acasa fugind, am dat drumu la pc, am pornit stream-ul, i-am dat fullscreen si am stat vreo ora in fata lui in asteptarea baietilor. Cand au intrat pe scena m-a luat cu ameteli. Nu-mi venea sa cred ca ii vad in direct, dupa atatia ani. Ma simteam de parca eram acolo, intre zecile de mii de spectatori. II tot repetam ca prostu’ lu nevasta-mea: ba, e Faith No More live pe net. Am inceput sa sar ca nebunu prin casa, sa ma tavalesc pe jos, cu sonoru la maxim. Pana si fi-miu se uita cu mila la mine. Da’ pur si simplu dadeam pe afara de atata bucurie. Adevaru e ca aveam si motive. Trupetii pareau mai in forma ca oricand, asa ca aveam motive intemeiate sa astept cu infrigurare clipa cand aveam sa-i vad fata in fata, de la cativa pasi. Evident, zilele s-au scurs cu incetinitorul, dar, in sfarsit, a venit si 15 august. M-am zvarcolit la munca vreo 8 ore, nu mai aveam chef de nimic. Vorbisem cu un coleg sa vina la 18 sa ma schimbe. A intarziat 15 minute. In alea 15 minute parca am avut un carbune inrosit in fund. Imi venea sa pun mana pe un cutit si sa ajung la stirile pro tv. In sfarsit, a ajuns, si am spart termopanul. Am cules-o pe nevasta-mea din fata fabricii, am mai adunat doi prieteni de pe drum si am gonit ca turbatul spre zona Z, incalcand in 15 minute cam jumatate din legile de circulatie. Fara motiv, binenteles. Polivalenta era aproape goala. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa am reped la standul de produse de unde mi-am luat 2 tricouri, un afis si (mai tarziu) un hanorac. Al doilea lucru a fost sa dau o raita pe la standul cu sucuri. Am golit rapid 3 pahare de bere, dar m-am rezumat doar la atat, pentru ca voiam sa fiu cat mai lucid. Apoi m-am postat in fata, ancorandu-ma de gard, unde am ramas nemiscat vreo 3 ore, ca nu cumva sa pierd locul.

Pe scena, in fata mea, s-au desfasurat niste trupe. Prima dintre ele a fost Luna Amara, care imi placea candva. Dar acum chiar nu aveam chef de ei, nu aveau nici o treaba cu FNM, nu erau pe felie, nu se potriveau. asa ca am fost extrem de incantat cand au sters-o de pe scena. Au urmat doua trupe balcanice, niste unii si niste altii, nu ma intereseaza. poate in alte conditii m-ar fi incantat, dar in conditiile date voiam sa-i vad coborand de pe scena cat mai repede. Chiar si asa am remarcat ca erau mult mai potrivite decat conationalii nostri. Cu un fel de ska la baza, se potriveau undeva prin familia lui Bungle. In fine, s-au evaporat si ei din peisaj. Deja tensiunea atinsese cote maximale. Pe o fata de langa mine, din Oradea, o apucase tremuriciul. Eu eram tot cam pe-acolo. Din 30 in 30 de secunde ma uitam la ceas. In momentul ala am inteles cam cum vine treaba cu teoria relativitatii si dilatarea timpului. In sfasit, dupa o vesnicie s-au stins luminile, semnul ca urma sa inceapa. Prin bezna se vedea cum meseriasii urcau pe scena, in uralele publicului. Imediat au inceput acordurile de la Reunited, moment in care, odata cu intrarea lui Patton, zgomotul de fund a sarit cu vreo 50 de decibeli. M-am uitat in spate si nu-mi venea sa cred, sala era plina (mai putin tribunele) si oamenii se agitau ca la un meci de fotbal, iar lumea mai stia si versurile!

Dupa momentul poetic de debut, a venit si prima lovitura: From Out of Nowhere. Cum era si normal, toata sala a inceput sa sara. Saream si eu tinandu-ma cu mana de gard. Nu s-a terminat bine piesa, ca a pornit Land of Sunshine. Cam pe aici am simtit o mana pe umar. Cand m-am intors l-am vazut pe Urs, care imi arata moshpit-ul care se facuse in spatele meu. Nu am putu sa rezist, asa ca m-am bagat la ingramadeala. Taman bine, ca a urmat Caffeine, una din preferatele mele si una din cele mai agresive piese FNM. Deja era haos, cu crowd surfing, cu picioare in cap si alte delicateturi. Urletele animalice ale lui Patton nu imbunatateau deloc situatia. Noroc ca dupa acest asalt brutal a venit Evidence, ca altfel cred ca incheiam seara mai devreme, ca eram rupt. A urmat un moment amuzant, cu Mike cautand pe cineva care sa cante refrenul in romana. Nimeni nu a inteles ce voia (”that’s english, you dickhead!”), iar eu eram departe, ca altfel puneam eu gheara pe microfonul ala si faceam o demonstratie de virtuozitate vocala. Dupa acest moment emotionant a urmat inca o repriza de mosheala, pe acordurile lu’ Surprise! You’re dead, iar apoi o bucata mai lenta, Last Cup of Sorrow, pe parcursul careia mi-am adunat fortele pentru ceea ce urma. Si bine am facut, ca fara avertisment a pornit una din favoritele mele (si probabil cea mai brutala piesa FNM ever) Cuckoo For Caca. Nu se poate descrie modul in care urlam ca raspuns la urletele care veneau de pe scena… Bine ca era galagie si ca nu ma auzea nimeni, ca altfel cred ca ma incaltau repede aia de la spit. 9. ca fapt divers, venisem pregatit special la concert pentru aceasta piesa, cu un tricou self-made pe care scria mare SHIT LIVES FOREVER (acum daca ma gandesc, trebuia sa fac scrisul mult mai mare, hmm… poate mai imi fac unul). Piesa s-a terminat cu niste tipete incredibile facandu-se astfel  trecerea catre o alta piesa brutala, Easy.

Cam pe aici, creierul meu a facut o pauza. Pur si simplu nu-mi aduc aminte ce am facut pe bucata respectiva. Cred ca mi-am dat reset, pentru ca se supraincalzise procesorul. M-am restartat la timp ca sa prind inceputul inconfundabil al piesei urmatoare, Midlife Crisis. O piesa populara, tinand cont ca la un moment dat publicul a cantat refrenul destul de bine si de tare, ceea ce romanii nu prea fac. A urmat apoi Epic, cel mai mare succes comercial FNM si, probabil, cea mai cunoscuta piesa a trupei dupa Easy. Prilej pentru golanii din public sa mai faca nitica mosheala si sa dea cu picioarele in cap la oamenii din fata scenei (adica crowdsurfing in varianta romaneasca). Sesizand agresivitatea din multime, Patton a condus o scurta sedinta de meditatie tibetana, apoi a bagat pasnica I Started A Joke, cover dupa Bee Gees. Si taman cand toata lumea era plina de iubire si dragoste frateasca, hop si The Gentle Art Of Making Enemies. Si iar mosheala, picioare, coate, pumni, sange si sudoare. Dupa carnagiu, Patton a luat o scurta pauza, timp in care a agresat sexual (prin vorbe si semne obscene) doi cameramani pasnici care incercau si ei sa-si castige bucata de paine. Noroc cu colegii de trupa care au dat drumul la King For A Day, iarasi una din piesele mele favorite, probabil in top 3. Iar varianta live, cu finalul ei psihedelic, o face cu atat mai buna. Cred ca ultimele minute ale piesei au fost momentul culminant al concertului, pentru mine. Eram pur si simplu in extaz, cred ca nu mi-as fi dat seama nici daca imi trecea cineva cu un tractor peste picioare.

Momentul a fost curmat brusc de Be Aggressive, parca o invitatie la violenta, invitatie pe care binenteles ca am urmat-o. Dupa ce mi-am satisfacut pornirile animalice m-am relaxat putin pe Ashes To Ashes, desi lumea continua sa se agite in jurul meu. Simteam ca recitalul se apropie de sfarsit si voiam sa ma bucur cat mai mult de putinele clipe ramase. Au urmat apoi niste american style manele. Publicul a fost asa de incantat incat cineva i-a aruncat lui Patton o bere pe care era sa o prinda cu capul. Dezamagirea a fost generala cand s-a dovedit ca nu era vorba de manele, ci de piesa Just A Man, dar in viata trebuie sa te multumesti cu ce ti se ofera. In fine, dupa o piesa exceptionala si un final pattonesc apocaliptic, FNM si-au luat la revedere de la public si au parasit scena. Binenteles, s-au facut ca se intorc din drum, convinsi de aplauzele si uralele multimii (sa inteleaga odata si odata toate trupele ca smecheria asta e fumata, toata lumea stie ca se intorc pentru “bis”). A urmat un potpuriu misto, o combinatie de Ole-Ole (something), Chariots of Fire (Vanghelis) si Stripsearch. Ultima piesa, We Care A Lot,  a incheiat perfect o seara perfecta. Luandu-si la revedere, Patton & Co. au parasit definitiv scena, dupa ce au oferit cel mai tare show pe care l-am vazut eu vreodata. Si am vazut destule, zic eu. Tot ce mai ramane acum e sa vedem daca FNM vor scoate un nou album si daca vor mai face un turneu in Europa anul viitor. Eu am o presimtire ca ambele variante sunt improbabile, dar sper sa ma insel, asa cum m-am inselat si cand am zis acum aproape un an ca e imposibil ca FNM sa se reuneasca.

Ca incheiere, vreau sa fac si cateva consideratii “tehnice”. Organizarea concertului a fost bunicica spre buna, poate ca biletele au fost un pic cam scumpe (o reducere de 25-30% a costului cred ca s-ar fi tradus in cresterea numarului de spectatori cu un procent asemanator). Nu s-a fumat in sala (ceea ce nu poate decat sa ma bucure), berea a fost foarte buna si ieftina, raportata la calitate (Bavaria turnata direct din cutie) si cantitate (500 ml), budele au fost relativ curate si multe. Locatia este cea pe care o stim, alta mai buna nu exista in Bucuresti, oricat s-ar plange lumea. Aceeasi lume s-a plans de calitatea proasta a sunetului, insa eu pot spune cu mana pe inima ca nu am remarcat nimic iesit din comun. Bine, nici nu mi-a pasat, eram oricum plecat undeva printr-o lume paralela. Si, ceea ce e cel mai important, baietii au fost in top form, Patton a facut tot ce se putea face: a dansat, a sarit, a cantat, a urlat, a facut beatbox, a dialogat cu lumea, a injurat, intr-un cuvant a facut ce stie el mai bine. Nici acum nu realizez faptul ca am stat la cativa metri de el, totul pare un vis. Probabil ar trebui sa mai merg la vreo 4-5 concerte ca sa inteleg cu adevarat ce se intampla pe scena. Anyway, am mai bifat un concert de vis, dupa cel al lui Queen, de la Budapesta. Mai ramane acum sa vad un Mr. Bungle si pot sa mor fericit.

Prima problema: campionatul abia incheiat.

Daca veti rasfoi la intamplare presa nationala de profil (formata din doua ziare de sport, plus categoria “si altii”) veti remarca abuzul de epitete gen “campionat interesant, echilibrat, suspans, spectaculos”, ceea ce in limba romana uzuala se traduce prin: “campionat anost, sub-mediocru, slab, penibil”. Practic, de multi ani nu am mai asistat la o asemenea degradare a valorii fotbalului romanesc (numai sa nu-l treziti pe nea mitica), cu 18 echipe slabe, cu meciuri modeste, derby-uri jenante, arbitri penibili, o federatie de cacat si public pe masura, adica sublim dar lipsind aproape cu desavarsire.Practic, cu greu se pot vedea cu ochiul liber diferente intre echipele calificate in cupele europene (alde Dinamo, steaua, Vaslui & co.) si echipele retrogradate (gen Medias, Buzau, Otopeni si Farul). Remarc cu interes caracterul aservit al presei din Romania care isi alege in fiecare an o echipa (pe criterii mai mult sau mai putin aleatorii) pe care o ridica la rang de fecioara virgina imaculata (acu’ 1 an CFR-ul, anul asta Urziceniul) si pe care o linge, o spala, o imbraca in alb si o prezinta ca pe marele si noul produs al scolii de fotbal romanesti, gata sa sparga bariere sportivo-culturale si sa faca ravagii in Champions League. Cum sa o zic mai delicat? Bad news for you, Urziceni o sa faca fix pula in Liga Campionilor si mare minune daca nu va retrograda sezonul viitor. Dar ce mai conteaza, atata timp cat Dinamo, steaua si rapid (tripleta malefica a fotbalului romanesc) au fost puse cu botul pe labe (respectiv copite, respectiv gheare). Pai scuzati-ma daca spun asta, domnilor ziaristi, dar daca asta e campioana Romaniei, cea vazuta de mine la meciul Urziceni – Dinamo, cu un portar care a tras de timp 12 minute din 90, cu jucatori care s-au aruncat pe jos la fiecare atingere, cu o asezare in teren de 8-1-1, atunci ce cacat mai incercam sa ne calificam in liga campionilor? Ar trebui sa facem cerere la Uefa sa mergem numai in Europa League, sau, mai bine pentru noi, sa reinfiinatm Cupa Intertoto, in care sa se inscrie numai echipe romanesti. Asa am sti sigur ca vom castiga an de an o cupa europeana, cum castiga romanii la handbal,in fiecare an, cupa challenge. Chiar, strainii mai participa in aceasta competitie? In fine, e o alta discutie. Tot anul am auzit argumentul ca, vezi doamne, Urziceni e cea mai constanta echipa din campionat. Pai, in primul rand, din acest punct de vedere Dinamo ar trebui sa primeasca acest titlu, pentru ca a condus plutonul vreo 32 de etape. In al doilea rand, daca ar trebui sa fim echitabili, acest titlu (de cea mai constanta echipa) se potriveste doar uneia: fotbal club muie steaua bucuresti, echipa cu cel mai urat joc si cu cei mai penibili antrenori, care a reusit (pentru a cata oara) sa isi salveze sezonul in ultima clipa, si, probabil, singura formatie care va face o branza (mucegaita si mirositoare) in cupele europene, in timp ce celelalte echipe vor face (ma simt nevoit sa o repet) fix pula (incluzand aici revelatia campionatului: Urziceni si dezamagirea si tragedia sezonului: Dinamo).

Ceea ce ma duce la al doilea subiect al dizertatiei mele: clubul Dinamo in sine.

Tot anul am fost silit sa indur din partea presei si a microbistilor diverse analize sportive care se incheiau mereu cu aceeasi concluzie: Dinamo este marea favorita a campionatului, are cele mai mari sanse sa ia titlul, are cel mai bun lot, a facut cele mai mari investitii… Prin urmare, cand s-a tras linie si s-a vazut ca Dinamo a obtinut exact NIMIC, toata lumea a cazut cu cracii in sus si a inceput fie sa planga de suparare, fie sa rada cu bale la gura. Adevarul adevarat, pe care nu l-a sesizat nimeni, e ca Dinamo nu a avut niciun moment sanse mai mari sa ia titlul decat toate celelalte competitoare. Chiar ma hazardez sa spun ca Dinamo a avut aceleasi sanse la titlu pe care le-a avut echipa retrogradata Gaz Metan Medias, echipa mea favorita din acest campionat, de departe cu cel mai frumos fotbal, si chiar regret ca Dinamo a obtinut prin furaciune acel egal intr-un meci cu care, daca l-ar fi castiat, Gazul s-ar fi salvat de la retrogradare. Pe ce ma bazez? Pai sunt multe motive: in primul rand lotul, atat de des laudat, in care si-au facut loc tot felul de resapati, reparati, reasamblati, returnati, recumparati, dati de prosti si readusi de buni (si invers), gen Tamas, Zicu, Niculae, Niculescu, Moti, Bostina si multi altii. La care se adauga cei incredibili de prosti ca sa fie vanduti macar in Kazahstan sau Cecenia (gen Izvoranu, Goian) sau tot felul de sportivi reprofilati pe fotbal pentru ca au auzit ca Rednic da sanse si postasilor cat timp isi ia comision, gen Papa Malik, Diabate, Bruno Simao and shit. Binenteles, se pot gasi in lot si vreo 2-3 posibili fotbalisti (alde Danciulescu, putoarea de Adrian Cristea, speranta vesnica Torje), dar post pe post Dinamo nu e sperietoarea Ligii I cum visau Borcea, Turcu et co., ci o echipa mediocra de pluton, de nivelul unui FC Arges sau Otelul Galati.

In al doilea rand, investitiile. Daca e sa ne luam dupa handicapatul de Turcu, actionarii de la Dinamo au bagat in echipa vreo 35 de milioane de euro in 2 ani. Ma indoiesc ca a fost chiar asa, dar, chiar daca banii aia au fost pusi la dispozitia echipei, asta nu inseamna nimic. Fotbalul modern ne da n exemple de proiecte esuate, bazate in exclusivitate pe infuzia nelimitata de capital cu care nu se obtine nimic (vezi proiecte gen Chelski sau $eal Madrid, bine, care au esuat la un cu totul alt nivel, dar si investitiile sunt din alt univers). Ce vreau eu sa spun: da-i unui om inteligent, unui manager, 100.000 de euro, si intr-un an iti pune pe picioare o afacere de succes. Si apoi da-i unui cretin un milion de euro si ti-i va toca in doua luni. Cam asa e si la Dinamo. Un grup de parveniti, niste paturici, au pus mana pe acest brand si au crezut ca pot sa faca un profit traind mereu la mica ciupeala, cu investitii minime si venituri maxime. Si le-a mers pana cand a aparut un oier schizofrenic care a ridicat stacheta atat de sus incat i-a obligat sa bage mana adanc in buzunar. Iar ei au facut-o, crezand ca e la fel de usor cum le-a fost sa faca afaceri cu statul, avand mereu contracte garantate, venituri sigure, mereu primind o plata mai mare decat ce au prestat, cu lucrari sub nivelul pietei. S-au crezut bussinesmen, dar au uitat ca sunt niste simpli bisnitari. Dar poate le-ar fi mers si anul asta ulciorul la apa, daca nu s-ar fi intamplat Fenomenul Pitesti (nu, nu ma refer la lagarele comuniste) care le-a taiat brusc accesul la cei care au cutitul in mana si fac imparteala. Prin urmare, au avut sanse egale cu ceilalti si, fiind mai prosti si mai incapabili, au pierdut. “Survival of the fittest”, cum a zis Spencer, citat de Darwin. Ori, in lupta cu omul, maimuta pierde intotdeauna.

Al treilea aspect al interventiei mele se refera la suporteri.

Cei care sunt mereu in prima linie cand e vorba de incasat pumni si batjocuri sunt, binenteles, suporterii. Stiu asta pentru ca colegii mei de la munca au avut amabilitatea sa mi-o reaminteasca zi de zi, de cand Unirea a batut Dinamo, fara sa tina cont ca pe mine ma doare exact in kur, ceea ce incerc eu sa demosntrez prin randurile de fata. Anyway, ceea ce incerc eu sa zic e ca o gramada de oameni (mult mai multi decat lasa Prostsportul si Hazeta sa se intrevada) au suferit din greu in ultimele zile, fiind tinta batjocurii, a mistoului si a injuraturilor acestui popor imbecil (ma refer la poporul spurcat). Ori aici merita facute cateva diferentieri pentru a explica de ce un numar atat de mare de oameni inteligenti au intrat in depresie desi nu au avut motive:

In primul rand trebuie amintiti cei care au crezut (indusi probabil in eroare de presa si altii) ca Dinamo merita sa ia acest titlu, ca are prima sansa prin jocul prestat si prin “valoarea” lotului, argumente demontate de mine in paragrafele de mai sus. Jocul lui Dinamo s-a ridicat exact la nivelul acestui campionat: adica a fost slab, spre praf. Iar lotul nu a facut exceptie: jenant spre penibil. Nu accept justificari de genul: Tamas sau Niculae sunt jucatori de nationala (sunt la nivelul unor Cocis sau Codrea, si ei jucatori de nationala), Niculescu bate bine lovituri libere (un mit), am avut accidentati (accidentatii au fost exact la nivelul celor apti) sau ca l-am avut pe N’Doye. Pai N’Doye a jucat la nivel inalt un meci sau doua, si oricum cu un abanos nu se face primavara centr-africana.

In al doilea rand trebuie amintiti cei care au crezut ca Dinamo are sanse sa ia titlul prin prisma traditiei, amintind aici zeci de ani de glorie apusa, semifinale de cupa europeana, generatii de jucatori si antrenori, titluri si campionate. Pai, cum sa va zic: bad news for you too. Dinamo de azi are in comun cu Dinamo de acum 20 de ani ce au in comun romanii de azi cu razesii lui Stefan, rosiorii lui Mihai si tarabostes ai lui Decebal: o simpla coincidenta de nume si de locatie geografica. Ar fi timpul pentru dinamovisti (asa cum ar fi timpul si pentru vecinii nostri spurcati de la sud) sa o mai rareasca cu amintirile, ca nu mai suntem pe vremea lui Creanga. Erau alte timpuri, alte conditii, alte pretentii, alte posibilitati. E frumos sa ne amintim din cand in cand de victorii cu Inter, Hamburg si altii, dar sa le pastram totusi in biblioteca la sectiunea pentru copii: Povesti Nemuritoare, iar noi adultii sa ne concentram pe subiectele actuale: neo-realism, modernism, existentialism.

In al treilea rand, exista categoria din care (uneori) fac si eu parte, cei care isi doreau ca Dinamo sa ia titlul ca sa nu il ia altii. Ma refer aici in primul rand la “fratii” nostri din Bucuresti, in special cei spurcati. Dar si la provincialii cu pretentii, de la Timisoara sau Cluj. pana la urma nu a fost asa rau, nu am luat noi titlul, dar nu l-au luat nici ei. Din 17 rele l-a luat una mica, cu mari sanse de a disparea din fotbalul romanesc in urmatorii ani (cum am mai spus mai sus). Dar trebui mentionat aici si regretul nemasurat pe care l-am incercat in ultima etapa cand echipa spurcata s-a salvat (a cata oara?) in ultima clipa. Raman la parerea ca trebuia sa strivim naparca atunci cand am avut ocazia, pentru ca acum se va proba iar proverbul “pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”. Nu mai spun ca i s-a dat iar ocazia oierului schizofrenic sa manance iar cacareze cu aroma de tamaie, mai ales ca acum e diamai parlamentarul europeam, multumita segmentului de giboni al acestui neam sarac cu duhul. Dar ce sa faci cand ai un antrenor eunuc, care merge in ghena la egal, acompaniat cu voci subtiri de o echipa de pizde fricoase, multumita sa smulga o egalare in extremis, cu un bulan caracteristic adversarei, adica spurcat.

In ultimul rand, trebuie sa mentionez segmentul cel mai realist al poporului dinamovist, cel care isi dorea sa ia Dinamo campionatul doar ca sa vada trei meciuri pe teren propriu (impropriu spus) (propriu/impropriu, v-a placut jocul asta de cuvinte) plus, eventual, trei meciuri in deplasare pe arene modeste gen Olimpico, San Siro, Emirates, Camp Nou sau Old Trafford. Ca fapt divers, indraznesc sa mentionez ca pot face acest lucru si daca se duc la meciurile susnumitei echipe din Urziceni, dar ma indoiesc totusi ca vor simti aceeasi satisfactie.

In fine, din orice categorie fac parte, suporterii dinamovisti au tot dreptul sa se simta inselati, furati, batjocoriti. Am privit cu vadita simpatie demersul as putea filosofic al acelor suporteri care au patrus pe teren la Pitesti pentru a le reaminti jucatorilor de niste principii simple dar sanatoase gen: onoare, lupta, sacrificiu, in fine, fotbal, asa cum a fost el inventat acum 150 prin mlastinile cetoase ale marii britanii. Un demers admirabi dar futil, pentru ca destinatarii lor nu sunt capabili sa inteleaga aceste lucruri, nu au puterea sa se schimbe si sa o ia de la capat. Spre cine s-au indreptat aceste reprosuri? Spre un Tamas pe care il doare fin in plula, pentru ca in curand se va intoarce la Auxerre, spre un Zicu ce e platit cu aproape 500.000 de euro pe an ca sa nu joace, spre un Goian si Izvoranu a caror singura vina e ca au crezut atunci cand cineva i-a minitit ca sunt fotbalisti, spre un Torje, un copil prea prost sa intealaga ce e cu el si pe ce lume traieste… Nu mai zic de altii care nu inteleg macar limba romana, desi, fara indoiala, au inteles limbajul non-verbal si regretabil al expectoratiilor, limbaj caracteristic unei anumite populatii cu tenul mai inchis la culoare.

Cu alte cuvinte, ce incerc eu sa va spun de la inceputul acestei interventii: de ce va agitati atat pentru Dinamo? De ce suferiti si va dati cu capul de pereti? De ce naiba stati de 10 minute sa citi ce am scris eu aici? Exista o multime de lucrui mult mai importante de facut in viata. Nu va zic ssa nu mai mergeti la meciuri, dar incetati sa o mai faceti cu un scop in sine, acela de a lua campionatul, sau de a merge in Liga Campionilor. Mergeti pur si simplu ca sa va simtiti bine, ca sa va intalniti cu prietenii, ca sa beti o bere, ca sa nu stati acasa. Dinamo va exista si peste 50-100 de ani, va pierde mii de meciuri, va mai lua zeci de campioante. Sau poate ca va retrograda, si va avea asfel prilejul de a o lua de la capat. Plec aici de la principiul profan ca orice sut in cur e un pas inainte. Dupa acest sezon Dinamo are bucile invinetite si si-a mai luat si cateva bucati sanatoase in coaie (asta daca plecam de la premiza ca Dinamo are coaie). poate ca din toata aceasta tragedie se va ivi ceva bun, poate vom scapa de muc cel mic, sau de porcea, sau de badea. Oricum, cel mai important e ca pe 15 august Faith No More va concerta la Bucuresti, si nu as da acest lucru pe toate ligile campionilor din univers. Renuntati sa vedeti Dinamo ca pe raspunsul la orice lucru si veti fi mai fericiti.

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 2

Sfarsitul evului mediu

Dupa domnia lui Stefan, cu scurte exceptii, vasalitatea fata de Imperiul Otoman nu a mai fost pusa in discutie de catre domnitorii moldoveni. In cateva randuri, actul de vasalitate a fost reinoit, de exmplu sub Petru Rares, in 1538. Totodata, dominatia otomana s-a intarit, in primul rand pe cale economica, tributul anual crescand constant pe tot parcursul evului mediu. Spre sfarsitul secolului 16, odata cu declinul otomanilor, in Moldova a inceput sa se faca iar simtita influenta poloneza, dar incercarile Poloniei de a isi instaura suzeranitatea asupra Moldovei au esuat. Spre sfaristul secolului 17, Moldova, ca si Tara Romaneasca, desi autonome pe plan intern, nu mai aveau o politica externa proprie, fiind obligate sa se conformeze poruncilor venite de la Istanbul. Cel mai celebru exemplu este asediul Vienei, din 1683, cand Serban Cantacuzino si Gheorghe Duca au facut parte cu trupele lor din armata turca. E cunoscuta legenda conform careia tunarii valahi si moldoveni trageau cu ghiulele din paie asupra vienezilor asediati. Cu toate acestea, pe plan intern amestecul turcilor era neglijabil, ei intervenind uneori pentru a pune pe tron un domnitor mai cooperant.

Dimitrie Cantemir si inceputul sfarsitului

Dimitrie Cantemir este un personaj destul de cunoscut romanilor. Toti stiu portretul lui intr-o frumoasa armura, cu peruca la moda si o carte in mana. Pe plan cultural, Cantemir a fost unul din marii carturari ai vremii, recunoscut pe plan european. Din pacate, nu a fost si un mare politician, domnia sa de scurta durata avnd consecinte nefaste asupra istoriei ulterioare a Moldovei si a Basarabiei. Ajuns pe tron in 1710, Cantemir a incercat sa scape de sub jugul otoman (din ce in ce mai greu de suportat). Pentru a reusi acest lucru, el a apelat la o putere europeana in plina expansiune, Imperiul Rus, pe atunci condus de Petru I. Intr-o intelegere secreta semnata la Lutsk, Cantemir se declara vasal al Imperiului Rus. Ca urmare a acestui tratat, armata rusa a invadat Moldova (pentru prima oara in istorie, dar, din pacate, nu si pentru ultima oara). Dar in batalia de la Stanilesti (pe Prut), armata ruso-moldoveana a fost infranta de turci. Cantemir a fugit in Rusia, unde a trait ca un print pana la moartea lui. Din pacate pentru tara, actiunile sale au avut urmari din cele mai nefaste. Nemultumiti de actiunile moldovenilor, la care se adauga si situatia din Tara Romaneasca, otomanii au decis sa schimbe sistemul de guvernare al Principatelor, inlaturand domniile pamantene si instaurand regimuri fanariote. In plus, turcii au ocupat Hotinul (cel mai nordic punct al Romaniei mari), in 1712, si l-au transformat in raia, adica teritoriu supus legii musulmane.

Fanariotii

Pe langa problemele interne ale principatelor romane, la luarea deciziei instaurarii fanariotilor a stat si situatia externa din ce in ce mai grea a Imperiului Otoman. Incepand cu infrangerea de sub zidurile Vienei, cu rare exceptii turcii au incput sa piarda razboi dupa razboi si sa cedeze teritorii in favoarea Rusiei, a Habsburgilor sau a Venetiei. Prin urmare, si-au inasprit controlul asupra principatelor romane pentru a nu pierde aceste doua importante surse de venit. In locul unor domnitori pamanteni nesiguri, alesi de boieri si care puteau “dezerta” oricand, turcii au preferat sa numeasca domni de origine greaca, din cartierul Istanbulului numit Fanar, care ajungeau pe tron in schimbul unor bacsisuri imense, primind mandate limitate, dar care puteau fi reinoite. Cu aceasta ocazie, domnitorii celor doua tari romane erau  incadrati in sistemul administrativ otoman, fiind asimilati rangului de pasa cu doua tuiuri (tuiul fiind un stindard cu coada de cal, folosit de oficialii imperiului). Se ajunge astfel la discutia vesnica privind statutul principatelor in cadrul sistemului relatiilor internationale din secolele 18-19. Daca pana la Cantemir nu se poate pune prea mult in discutie autonomia Moldovei si Tarii Romanesti, este clar ca odata cu domniile fanariote aceasta autonomie este suprimata. Chiar daca principatele nu au fost niciodata transformate in pasalac, pe plan international ele erau vazute ca facand parte integranta din imperiu, si, prin urmare, puteau face obiectul unor “tranzactii” diplomatice, ceea ce s-a si intamplat ulterior. Oricum, pentru Basarabia ceasul fatidic se apropia din ce in ce mai repede. Fideli “testamentului” lui Petru cel Mare (un fals istoric), rusii pornisera in marsul spre Constantinopol, pe un drum ce trecea inevitabil prin Iasi si Bucuresti. Fals sau nefals, are prea mica importanta. Cert e ca in 1774 Rusia atingea prima oara Marea Neagra, capatand si drept de protectorat asupra ortodocsilor in Imperiul Otoman, adica inclusiv asupra Principatelor, ceea ce insemna ca puteau sa se amestece in treburile interne ale Moldovei si Tarii Romanesti. Iar in 1792, Rusia ajungea la Nistru, dupa ce otomanii i-au cedat Enisanul (adica zona dintre Nistru si Bug), hotarare luata prin Tratatul de la Iasi.

Rapirea Bucovinei

E important de retinut faptul ca, la fel ca in cazul Basarabiei actuale, Bucovina nu exista ca entitate separata in Moldova medievala. Ce e cunoscut azi ca Bucovina (atat cea din Romania, cat si cea din Ucraina), era pur si simplu o bucata din Tara de Sus (mai precis, o mare parte din ea) cu centrul la Suceava. Rapirea unei bucati atat de importante din teritoriul Moldovei a fost cauzata tot de un razboi ruso-turc, cel dintre 1768-1774, si de prima impartire a Poloniei (un stat mult mai lovit de soarta decat tarile romane) in 1772. Habsburgii au pretins de la Imperiul Otoman nordul Moldovei in schimbul ajutorului acordat in timpul razboiului cu Rusia (sau, mai bine zis, al neutralitatii, pentru ca austriecii nu au luat parte la acest razboi). Ca motivatie, cancelarul Kaunitz a pretins ca imperiul avea nevoie de un culoar de trecere intre Transilvania si provinica nou cucerita a Galitiei. Pentru a forta mana turcilor, austriecii au ocupat zona in litigiu inca din 1774. Folosind apoi un intreg arsenal murdar la negocieri (mita, amenintari, harti false), au reusit sa-i convinga pe turci sa semneze o conventie, in 1775, prin care Bucovina (adica “Tara Fagilor”, nume inventat de habsburgi), era smulsa Moldovei, inclusiv vechea capitala Suceava, Radauti, Putna, Voronet, Sucevita si asa mai departe. Practic era vorba de leaganul Moldovei, locul in care Bogdan a pus bazele statului medieval. La acea vreme, domnitor in Moldoca era Grigore III Ghica. Desi fanariot, impreuna cu boierii moldoveni a protestat fata de cedarea unei parti atat de importante. Ca urmare, in 1777, a fost strangulat la Iasi, la cererea austriecilor, de catre un capugiu trimis de sultan (capugiul era un fel de racket, un agent executor), in timpul unui bal. Bucovina a fost apoi alipita Galitiei si a devenit provincie separata (Mare Ducat) in 1849.

Asa cum se intampla de fiecare data, descinderea testoaselor a fost insotita de chiraieli, plansete, reporteri si faze de teatru absurd, cu un Gigi in halat si papuci care pleaca spre tribunal la volanul maibahului, cu un mascat pe scaunul din dreapta. La judecatorie, in toiul noptii, alt tambalau. Cu mic, cu mare, sclavii, argatii, slugile si verii ciobanului s-au mobilizat si au improvizat o manifestatie ad-hoc, protestand impotriva statului mafiot si comunist care baga la puscarie oameni cinstiti, in timp ce hotii de masini zburda in libertate. In multime, numai fetze de fetzi frumosi, rromani verzi, de prin Zabrauti, Ferentari si alte locatii selecte unde razboinicul plateste lumina, apa si voturile. Cu aceasta ocazie s-a mai derulat si un nou episod din razboiul vesnic al lui Giovani cu reporterii, bisnitarul luand de guler pe un cameraman cu o mana, in timp ce cu cealalta strangea vajnic la piept punga cu seminte.

Inauntru tribunalului nu a fost loc de scene razboinice. Capul de afis l-au tinut lacrimile sotiei lui Zmarandescu si ale rudelor celorlalti handralai. Toate inimile de piatra s-au inmuiat cand au auzit ca Zmarandescu e un pacifist, un biet mielusel care nu ar face rau nici unei muste. Si probabil tot pacifisti sunt si ceilalti badigarji, in frunte cu hipiotul Fane Dediu, fost campion mondial la juniori la strans papadie. In ajutorul familiilor (aproape) indoliate au sosit o multime de prieteni ai victimelor, in frunte cu fostul colonel de securitate Costel Bucur (cunoscut in prezent drept patron al Gloriei Steluta 2 Buzau) sau marele antrenor de camile in desert si viitor selectioner al nationalei, Cozmin Olaroiu.

Imediat, in sprijinul latifundiarului au inceput sa curga mesaje de simpatie si incurajare din partea familiei fotbalului. Rand pe rand, la presa sau tv, au inceput sa apara declaratii ale diversilor patroni, presedinti sau actionari ai cluburilor din Liga I. Lasand la o parte rivalitatile din campionat, conducatorii au facut front comun condamnand in cor abuzul comis de institutiile statului. Am observat ca toti acesti indivizi au temeinice cunostinte de drept penal, aducand diverse argumente in favoare lui Gigi si demontand argumentele aduse de procurori si politie. Ca si cum s-ar fi vorbit inainte, in toate discursurile s-au regasit aceleasi laitmotive: ca l-au saltat pe Gigi ca pe un criminal, ca politistii au intrat intr-o casa in care se aflau copii, o mama batrana (cu braul de lana), ca familiile au fost mutilate psihic (Porumboiu), ca Gigi a facut el rele, dar a facut si multe lucruri bune, a dat case la saraci, a trimis oamenii sa se opereze in afara, a facut biserici.

Bineinteles, ca un om de fotbal ce e, Gigi nu merita un astfel de tratament, ca el a bagat bani la steaua, a facut investitii etc. Mircea Sandu a descoperit cu aceasta ocazie ca noi suntem departe de o tara civilizata (sa mori tu?), cum a vazut el cand s-a plimbat prin Europa. Dragomir a jurat ca nici pe vremea lui Ceausescu nu s-ar fi intamplat asa ceva (probabil omul stie ce zice, ca doar a fost securist). In fine, toti au fost alaturi de el si sunt siguri ca Gigi va fi liber dupa apel, ca doar e nevinovat suta la suta (Dragomir). Ca ce e aia sechestrare? Ca daca erau altii in locul lui nu i-ar fi sechestrat, le-ar fi tras un glont in cap (Turcu). Singurul care a ramas rece in toata tevatura a fost (cine altul) Strambu’ (zis Puriul), care a zis ca nu-l intereseaza Gigi, ca are chestii mai importante pe cap.

Ce m-a surprins cel mai mult a fost atitudinea jurnalistilor care s-au repezit cu totii sa-l sustina pe becaliot, uitand de sutele de umilinte si perversiuni sexuale la care au fost supusi de-a lungul anilor de catre clanul oierilor. Probabil ca toti se gandesc la faptul ca Gigi va iesi in curand din arest si va incepe sa intrebe care a fost si care nu a fost de partea lui, ca sa stie ce sa imparta: teancuri de branzo-dolari sau bulane pe spinare. Singurul care si-a pastrat pozitia a fost Radu Banciu, cel care prevazuse anul trecut ca Gigi va face revelionul la parnaie. Se pare ca nu a fost revelionul, ci doar Pastele.

In fine, cand e vorba de circ, cu greu poate cineva sa-i bata pe romani. Lacrimi, sange, urlete, catuse, scandal, politie, tigani, mafioti, conspiratii, presedinti, razbunare, parai, manele… Si peste toate troneaza cartonul cu FREE GIGI, noua deviza a unei Romanii supra-realiste. Noapte buna.

Bugeacul

In perioada anterioara invaziei mongle si imediat dupa aceea, in zona de azi a Moldovei si Basarabiei nu existau formatiuni politice stabile. Cronicile slave amintesc totusi de voievodate ale “bolohovenilor” (boloh fiind o forma denaturata a cuvantului valah), in nordul Basarabiei, si de un voievodat al brodnicilor (de origine necunoscuta, probabil vlaho-bulgara), in sudul ei. In aceasta perioada se contureaza diferentele intre Basarabia de astazi (republica Moldova) si zona din sud, de stepa,  denumita (mai tarziu) Bugeac. Initial un pasaj de trecere intre teritorii ale imperiului bulgar, dupa caderea acestuia si aparitia mongolilor, Bugeacul devine o zona individualizata, cu un caracter aparte. Principala caracteristica a Bugeacului este iesirea la mare si accesul la gura de varsare a doua mari fluvii: Dunarea si Nistrul. La gurile acestor rauri se gaseau in Evul Mediu doua fortarete care vor juca un rol imporant in istoria Moldovei si, implicit, a Basarabiei: Chilia (la varsarea Dunarii) si Cetatea Alba (la varsarea Nistrului). Aceasta din urma e situata pe locul anticului Tyras, fondat de greci, si a trecut prin mainile diversilor cuceritori, incepand cu romanii si trecand pe la bizantini, rusi kieveni, pecenegi, mongoli, genovezi si, spre sfarsitul secolului 14, chiar si maghiari. Interesant e ca in toate limbile fortareata isi pastreaza numele de Cetatea Alba (Album Castrum – lat., Leokupolis – gr., Asperon – pecenega, Akkerman – tur., Belgord – slava). Numai genovezii s-au incapatanat sa-i spuna Maurocastro, adica “cetatea neagra”. Spre deosebire de restul Basarabiei, Bugeacul a avut un caracter comercial, fiind o zona aflata la intretaierea a trei mari artele comerciale. E evident astfel ca in evul mediu era o zona extrem de cosmoplita, locuitorii ei provenind din toate natiile posibile: greci, valahi, turci,tatari,  rusi, bulgari, italieni, armeni, evrei etc. Datorita importantei comerciale, Bugeacul a fost considerat o zona strategica pentru toate puterile invecinate. Interesant e ca Bugacul a dat numele Basarabiei, dar despre aceasta problema voi vorbi un pic mai tarziu.

Formarea Moldovei

Dupa refluxul mongol, Ungaria a incercat sa-si extinda influenta spre sud-est, pentru a umple vidul de putere creat. In acest progam s-a situat incercarea de formare a unei noi Cumanii, catolice, cu centrul in zona de curbura a Carpatilor, care sa domine in acelasi timp si gurile Dunarii, intinzandu-se de-a lungul vailor Prahovei, Ialomitei si Siret. Stradaniile maghiare au fost stopate insa de aparitia voievodatelor valahe la sud de Carpati, voievodate care, in fnal, au dat nastere statului medieval Tara Romaneasca, sau Valahia. Interesanta, dara fara legatura cu subiectul acestui articol,  e discutia privind influenta cumana in fondarea acestui stat. Pentru cei interesati, cititi “Thocomerius – Negru Vodă, un voivod de origină cumană la începuturile Ţării Româneşti”, a lui Neagu Djuvara. In aceeasi politica maghiara s-a situat si incercarea lor de a forma o marca de aparare impotriva atacurilor tatare in zona de est a Carpatilor. Aceasta marca urma, eventual, sa devina nucleul unui stat tampon, vasal Ungariei. Probabil ca ulterior acest stat ar fi fost inglobat in regatul Ungariei. In acest scop, regele maghiar Ludovic I l-a insarcinat pe un anume Dragos (un voievod roman din Maramures) sa treaca muntii si sa ia in stapanire o zona aflata pe raul Siret, in nord-vestul Moldovei. Zona de la vest de Siret cunoscuse deja o migratie maghiara si germana, orasele Baia, Siret sau Suceava fiind fondate de saxoni (sasi), probabil in secolul 13. Chiar si azi exista urmasi ai acestor colonizatori, ceangaii catolici. In 1353 Dragos a trecut muntii si a stabilit centrul stapanirii sale la Baia. Dupa doar 9 ani, un alt voievod maramuresean, Bogdan, a trecut si el Carpatii, l-a alungat pe urmasul lui Dragos, Balc, si a proclamat independenta noii formatiuni politice numita Moldova (originea numelui este controversata). Ulterior, a mutat capitala la Siret si apoi la Suceava. Bogdan este considerat fondatorul statului medieval Moldova si, de asemenea, fondatorul dinastiei Musatinilor, dupa numele fiicei sale, Musata (adica frumoasa). De altfel turcii, cand vorbeau de Moldova, o numeau Bogdania (adica Tara Bogdan). Sub Bogdan si urmasii sai, teritoriul Moldovei a sporit treptat, atingand Nistrul sub Petru I Musat si Marea Neagra sub fratele acestuia, Roman I, in jurul anului 1391.

Originea numelui Basarabia

Incepand cu sfarsitul secolului 13, dupa cum am amintit mai sus, la sudul Carpatilor a inceput coagularea formatiunilor proto-statale romanesti, care au dus in final la aparitia Tarii Romanesti. Acest proces a culminat cu victoria lui Basarab I asupra lui Carol de Anjou, in locul numit generic Posada (adica trecatoare ingusta). Aceasta victorie a pus capat definitiv ambitiilor maghiare de extindere la nord de Dunare, chiar daca mult dupa aceea ungurii au emis pretentii de suzeranitate asupra Valahiei. In acelasi timp cu respingerea maghiarilor, valahii au desfiintat orice urma de stapanire mongola/tatara la vest de Prut. Mai mult decat atat, Tara Romaneasca a preluat de la unguri posesia cetatii Chilia (in jurul anului 1370) si, conform traditiei istorice, si-a extins stapanirea si in nordul Marii Negre, pana la Nistru (adica asupra Bugeacului, asa numitele “parti tataresti”). De altfel, cand otomanii au luat in stapanire acest teritoriu, ei l-au numit Basarabia, adica Tara lui Basarab, ceea ce ma face sa cred ca stapanirea Valahiei asupra acestei zone era cunoscuta de mai multa vreme. Probabil ca Basarab si urmasii lui nu au stapanit efectiv acest teritoriu, cu exceptia Chiliei. Mai degraba as crede ca Bugeacul era intr-o forma sau altul un vasal al Tarii Romanesti. Aceasta parere este intarita de un alt aspect: in Moldova medievala nu exista o separatie a tarii in functie de Prut. Moldova era impartita in Tara de Sus, cu centrul la Suceava, nucleul initial al stapanirii lui Bogdan, si Tara de Jos. Fiecare era condusa de un vornic, vornicul Tarii de Jos fiind mare vornic si al doilea om in stat. Unii istorici fac analogie cu cazul similar al Tarii Romanesti, unde Banul Olteniei era la fel, al doilea om in stat, si pun acest lucru pe seama faptului ca s-ar fi produs in ambele cazuri o unire benevola, si nu o cucerire. Cu alte cuvinte, voievodatele Olteniei si cel (presupus) al Moldovei de Jos au acceptat unirea cu voievodatele mai mari in schimbul unor privilegii si al unui statut special. In orice caz, toate acestea sunt speculatii, singura certitudine fiind faptul ca, intr-o anume perioada, sudul Basarabiei de azi a apartinut Tarii Romanesti (pana spre domnia lui Mircea cel Batran) si ca de acolo i se trage si numele.

Stefan cel Mare

Este evident ca domnia lui Stefan cel Mare a fost cea mai importanta domnie din istoria Moldovei, dar ea este marcata de doua aspecte negative care vor avea o mare importanta mult mai tarziu. Primul este acceptarea suzeranitatii Imperiului Otoman, prin plata unui tribut anual (dupa, e drept, cateva razboaie extrem de sangeroase) in 1487. Paradoxal e ca plata acestui tribut venea dupa o victorie impotriva turcilor, dar presiunea Poloniei l-a fortat pe Stefan sa accepte pacea cu otomanii. Ulterior, pacea cu Imperiul Otoman a fost intarita in 1503. Moldova devenea astfel oficial stat vasal al Turciei, cu grave consecinte pentru Basarabia, dupa cum vom vedea mai tarziu. A doua nereusita a lui Stefan a fost pierderea cetatilor Chilia si Cetatea Alba, in 1484, dupa o invazie fulgeratoare a turcilor. Otomanii au format in regiune un sangeac (unitatea administrativa militara) si i-au dat numele de Basarabia (dupa cum am amintit mai sus). Tot de la turci vine denumirea de Bugeac, adica triunghi, sau colt. Acest eveniment sta la baza separatiei ulterioare care s-a facut intre Basarabia sudica (sau Basarabia veche) si restul provinciei cuprinsa intre Prut si Nistru. Ca o paranteza, merita amintite imprejurarile in care cetatea Chilia a ajuns in mainile lui Stefan cel Mare: cand Mahomed II a invadat Tara Romaneasca in 1462, pentru a-l pedepsi pe Vlad Tepes, Stefan a atacat cetatea Chilia de frica sa nu cada in mainile otomanilor. Aparata de o garnizoana mixta vlaho-maghiara (maghiarii fiind aliati cu Tepes), cetatea a rezistat, Stefan fiind chiar ranit de o sageata in picior, rana care nu s-a vindecat pe deplin pana la sfarsitul vietii. Voievodul moldovean a revenit insa peste 3 ani si a cucerit cetatea dupa un nou asediu, dar stapanirea asupra cetatii a fost vremelnica. Revenind la posesia otomana a Bugeacului, mai trebuie amintit ca turcii au pus mana si pe Tighina, in 1538, cand domnitor era Petru Rares. Otomanii au redenumit Tighina Bender, Cetatea Alba a devenit Akkerman, si langa Chilia au construit o noua fortareata, Ismail.

“Basarabia, pamant romanesc”- partea 3

• Lipsa rezultatelor – desi nu cel mai important criteriu, e usor de inteles faptul ca o serie de rezultate pozitive pot duce la trecerea cu vederea peste multe din tarele fotbalului romanesc la nivel de reprezentativa. Cu alte cuvinte, oamenii pot intelege stilul machiavelic al conducerii fotbalului, atata vreme cat scopul este atins, indiferent de mijloace (prin scop inteleg participarea la turneele finale).
• Maturizarea suporterilor – acum 10-15 ani erau doua categorii de suporteri, ai’ batrani, care nu prinsesera decat celebra calificare din ‘70, neobisnuitit cu noul statut al nationalei, acela de echipa de elita in Europa, si ai’ tineri, care oricum erau cuprinsi de acel elan specific perioadei post-revolutionare si erau suficient de naivi ca sa nu inteleaga anumite chestii, sau sa inchide ochii in fata lor. Acum, si datorita presei si numeroaselor televiziuni de sport, suporterii au devenit suficient de informati si suficient de patiti ca sa nu mai inghita gogosile fabricate la casa fotbalului si nu se mai entuziasmeaza cand Romania mai obtine o performanta intamplatoare, printr-un concurs de imprejurari favorabil.
• Jucatorii natioanlei – atunci erau, parca, legati mai mult de restul poporului. Erau ai nostri, proletari, multi ii vazusera jucand in campionatul intern, sau la echipa de tineret, salariile nu erau atat de nesimtite, nu tineau mereu capul de afis in ziarele de scandal. Cand apareau la televizor pareau induiosatori in naivitatea lor, acum par doar nesimtiti si ingamfati. Faptul ca fug din tara la varste fragede, amagiti de mirajul Occidentului, nu ii ajuta deloc, nici pe plan fotbalistic, nici in planul popularitatii. Mai adaugam si fitele pe care le fac de multe ori cand sunt chemati la nationala, scandalurile pe care le provoaca inainte de fiecare meci, certurile cu antrenorii si avem un tablou complet.
• Antrenorii – inainte poporul nu se pricepea la fotbal asa bine ca azi. Erau tot 22 de milioane de antrenori, dar erau antrenori de divizia C, acum si-au luat toti licenta PRO. Asa ca, daca inainte mergea sa avem la nationala antrenori vazuti doar ca niste indrumatori, ca niste profesori, ca niste parinti mai mari (alde tata Puiu, sau nea Imi, sau dom’ profesor Mircea Radulescu), acum lumea vrea profesionisti, tehnicieni consacrati, care sa aiba idei clare de tactica si viziune in joc. Ceea ce inseamna ca, pana nu vom avea un antrenor strain, acest subiect va fi mereu unul de frictiune intre public si echipa nationala.
• Fratii Becali – impartind numele de “cancerul fotbalului romanesc” impreuna cu alte cateva “personalitati”, fratii Victor si Ioan “Giovanni” Becali au pus stapanire pe nationala, ajutati de imprejurari si de nepasarea, dezinteresul sau, poate, interesul celor de la federatie. Avand drept clienti nume sonore precum Hagi, Popescu, Adrian Ilie, Chivu sau Mutu (pana de curand), becaliotii au capatat o influenta decisiva asupra convocarilor la nationala, fortand diversi antrenori sa cheme jucatori iesiti din forma, umflati cu pompa sau, pur si simplu, fara valoare, pentru a le creste cota si a-i putea vinde (a se citi “a da teapa”) la diverse cluburi din afara. Lista e prea lunga, nu are rost sa insir aici toti ratatii care au jucat in tricoul nationalei, s-au transferat apoi la un club de liga a doua din Spania, sau prin China/Coreea si apoi au disparut din peisaj.
• Statul roman – presedintele sau primul ministru isi aduc aminte de nationala doar in an electoral sau cand e vreun meci important (cum e cazul acum), prilej de a face o baie de multime, sau de a-si face imagine pe spinarea “vedetelor” – cum e cazul acum cu Basescu, un traseist al stadioanelor din Romania, fie ele Giulesti, Ghencea sau Farul. Imi aduc aminte si de alt penibil, Constantinescu. Cum a cazut el in fund incercand sa demonstreze ca “stie cu mingea”… In fine. Ce ma intereseaza pe mine e sa vad o minima implicare a guvernului in acest fenomen, sa vad cum ia cutitul in mana si taie in carne vie clica de hoti de la federatie, sau ca da niste legi clare care sa reglementeze functionarea federatiei si ligii, aceste fabrici de spalat bani.
• Ca tot veni vorba, FRF – Anii trec, vremurile se chimba, numai Mircea Sandu ramane “nemuritor si rece”, ca Sfinxul de la Gizeh. Iar alaturi de el stau de veghe alti “grei” ai fotbalului, gen Apolzan, Kassai, mai nou Prunea si Lupescu (doi sclavi). Bazandu-se pe o piramaida de relatii cu baza infipta bine in ligile inferioare, Nashu’ poate dormi linistit, stiind ca nici in 200 de ani nu se va gasi un contra-candidat capabil sa-l inlature de la carma federatiei. S-a vazut limpede in momentul in care a maturat pe jos cu Gica Popescu, in ciuda charismei celui din urma (a se citi “influenta clanului Becali”). Ce performante deosebite il recomanda pe acest individ: doua-trei calificari la turneele finale, obtinute pe spinarea lui Hagi, Raducioiu & Co. In rest, esecuri pe linie. Nationala mare se chinuie, reusind cu greu sa se mai califice la un turneu final, la concurenta cu Bulgaria, Lituania, Norvegia si alte “forte” ale fotbalului european. Nationala mica, condusa mereu de antrenori de mana a treia, ne-a obisnuit cu esecurile continue. La nivel de club, FRF isi ascunde neputinta pasand pisica in ograda LPF, condusa de alt nemuritor, MitiCa Corleone Dragomir, mare patron al blaturilor si degraba aruncatoriu de batista pe tambal. De unde si valoarea jucatorilor din campionatul intern care ajung la nationala, vezi Nicolita si altii. In apararea lui, Sandu ne arunca praf in ochi cu numirea lui in comitetul executiv UEFA, rezultatul imediat fiind speculatiile privind blatul cu arbitrii, din meciul cu Olanda. Se mai poate lauda cu celebra si pompos denumita “Casa a Fotbalului”. Si, mai nou, cu finala Cupei Uefa din 2012, de pe mult prea laudatul stadion virtual national. Pana atunci, nationala joaca pe unde apuca, mai pe la Piatra Neamt, mai pe la Constanta, in fata a 7-8000 de oameni, ca pentru ceilalti nu mai sunt bilete, ca le-a primit “Familia Fotbalului”.
• Familia Fotbalului – o alta familie bastarda a societatii romanesti, defineste intreaga clica de lipitori, paduchi si capuse care paraziteaza fotbalul, mai bine zis il sufoca. E prezenta mereu la marile evenimente, prin avioanele care zboara spre europene sau mondiale, la tribuna oficiala, la evenimente mondene unde diversi sponsori ofera premii grase etc. Cine face parte din aceasta familie? Pai cam toata lumea “buna”: membrii frf si lpf, familiile lor (sotii, prietene, frati, veri, cumnati, matusi, unchi, bunici), rudele fotbalistilor, sponsori, maseuri, soferi, ospatari, diversi politicieni populisti, primari, militieni, securisti etc. Nici daca dadeai cu tunul nu-i puteai aduna mai bine. Singurul avantaj ar fi ca, in caz de atentat terorist, scapam de toti odata. In rest, dezavantaje cat cuprinde, mai ales pentru suporterii care stau ca prostii ore intregi la cozi fara a prinde bilet.
• Piturca – acest individ este in sine un motiv suficient pentru a indeparta orice om de bine de echipa reprezentativa. Vesnic scarbit, sictirit si ciufut, barbugiul sef de la nationala sfideaza cu buna stiinta suporterii, presa, bunul simt cu maniera lui de a vorbi, de a se purta, de a face selectia etc. Arogant cand obtine o victorie, mai arogant cand pierde umilitor cu alde Lituania, ne flutura la nesfarsit in fata ochilor marile lui performante (doua calificari la turnee finale). In nesimtirea lui cat casa refuza isi asume vreo responsabilitate in privinta rusinii de meci cu Olanda, in care i-a interzis nationalei sa atace, preferand sa se apere in fata unei echipe care nu voia sa ne dea gol. Uita ca ne-am calificat la europene numai si numai datorita Albaniei, care a smuls 4 puncte Bulgariei, si asta doar dupa ce nationala a primit cadou un gol din ofsaid, datorita legaturilor mafiote ale lui Sandu cu UEFA. Pe plan tactic, Piturca a reusit sa inventeze un nou sistem de joc, cu 7 fundasi, 2 inchizatori si un atacant retras. cu care a reusit sa obtina doua rezultate epocale de egalitate cu o Franta obosita si o Italie vlaguita. Cu un tupeu fantastic, individul a refuzat sa-si dea demisia dupa Euro 2008, dar si dupa umilitorul 0-3 cu Lituania, poate cel mai rusinos rezultat al nationalei in ultimii 20 de ani. Iar daca diseara Romania va suferi inca o infrangere (mai mult ca sigur), ratand astfel calificarea, nesimtitul va refuza sa plece, ramanand antrenor ca sa-si incaseze salariul degeaba. Mai adaugam si implicarea in scandalul Valiza, unde a semnat in fals, pentru a-i permite amicului Jiji Becali sa scape basma curata, selectiile facute pe baza de spaga si cadouri (vezi masina primita de la Marica)  si avem un portret cat de cat complet al acestui caracter infect.
• Prunea si Lupescu - acesti haiduci post-moderni ne-au dat pentru o luna iluzia ca se poate schimba ceva in fotbalul romanesc. Dupa care, in purul stil romanesc, s-au dat cu dusmanul, lingand mana care le-a tras o palma. Pentru asta, sunt cei mai demni de dispret oameni din fotbalul romanesc. Macar de la Sandu si Dragomir stiai dinainte la ce sa te astepti. Acum au titluri pompoase gen director general frf, sau director relatii internationale, dar in realitate sunt doar lacheii lui Sandu, mainile cu care acesta scoate castanele din foc. Tot ei sunt, probabil, si primii care vor cadea in cazul unui scandal major (cum ar fi, de pilda, scandalul punctelor scazute Timisoarei).
• Radicalizarea suporterilor echipelor de club – pe vremuri, datorita sistemului, de multe ori echipa nationala se confunda cu diverse echipe de club (steaua, Dinamo sau, mai rar, Craiova). Oamenii erau invatati ca, atunci cand joaca in cupele europene, echipele trebuie sustinute, pentru ca sunt romani si e vorba de prestigiul nostru national. Iar la nationala nimeni nu tinea cont ca Hagi juca la steaua, Sabau la Dinamo, Camataru la Craiova samd. Dupa revolutie, odata intrati in economia capitalista, suporterii s-au inrait, au invatat ce inseamna concurenta si ca succesul echipelor adverse, in campionat sau pe plan extern, e echivalent cu insuccesul echipei favorite. Au aparut prin urmare atitudini considerate “nepatriotice” de catre presa sau familia fotbalului, cum ar fi manifestarile de bucurie dupa eliminarea stelei de catre Boro in semifinalele UEFA. Odata cu ostracizarea acestor manifestari si a acestor suporteri a aparut un curent paralel, care obliga suporterii sa sutina neconditionat o anumita echipa de club, echipa “bunilor romani”, denumita la misto sau chiar pe bune “echipa nationala”. Adaugam faptul ca, de vreo 17 ani incvoace, nationala e condusa exclusiv de fost antrenori sau jucatori ai acestei echipe si intelegem de ce suporterii altor cluburi intampina greutati cand e vorba de sutinerea nationalei. In care nationala, indiferent de forma aratata, se regasesc mereu 5-6 jucatori de la echipa sus-amintita. 

In fine, cred ca as mai putea gasi inca pe atatea motive daca as sta sa ma mai gandesc. Cert e ca nu pot scapa orice as face de senzatia ca “nationala noastra” a deventi “nationala lor”, ca intr-un fel sau altul “ei” ne-au furat bucuria. Cum ma mai pot bucura eu la o victorie a echipei noastre cu Serbia, cand stiu ca acea victorie nu face decat sa consolideze scaunul lui Piti, ca ii va mai asigura lui Sandu inca 20 de ani in fruntea FRF, ca le va mai baga fratilor Becali inca 3 milioane de euro in buzunare, sau ca Basescu va avea cu 1,5% mai multe voturi la urmatoarele alegeri… Pe de alta parte ma gandesc ca observatorii din afara nu tin cont de aceste lucruri, ca pentru ei o eventuala victorie a Romaniei ar fi o surpriza si, cu siguranta, ar fi foarte surprinsi sa afle ca in tara multi si-au dorit ca, de fapt, Romania sa piarda.

As fi ingrat sa nu recunosc ca m-as bucura sa bata Romania diseara, cel putin pentru cateva minute. Dar la fel m-as bucura si sa piarda, doar pentru a vedea fata mohorata a Satanei, cum le povesteste el ziaristilor ca a bagat in teren cea mai ofensiva echipa a Romaniei si cei mai in forma jucatori, dar terenul nefavorabil si vantul care a batut dinspre mare a facut ca sarbii sa ne marcheze vreo 4 goluri, cu toata opozitia bravilor nostri fundasi. Pe de alta parte, mi-e si frica sa ma gandesc cum vor suna declaratiile lui, ale lui Sandu, Dragomir, Prunea, Lupescu etc in caz ca Romania castiga. Sau cum vor suna daca ne vom califica la mondiale… Oricum, e cert ca indiferent de rezultatul meciului cu Serbia, nimic nu se va schimba in aceasta lume fantastica si paralela care este lumea fotbalului romanesc.

De cativa ani, se poate vedea scris pe ziduri prin oras, pe stadioane, mai nou pe trenuri, expresia “Basarabia, pamant romanesc”. E o actiune civica, politica, un simplu moft intelectual, nu am de unde sa stiu. Dar sunt convins ca multi dintre cei care imbratiseaza aceasta lozinca stiu prea putine (sau chiar deloc) despre ce inseamna Basarabia, care este istoria acestui teritoriu si in ce conditii a ajuns sa aiba o identitate proprie.

Inceputurile

Se stiu destul de putine despre acest teritoriu in perioada preistorica. Cert e ca in izvoarele grecesti se mentioneaza existenta triburilor getice numite generic tyrageti (de la Tyras = Nistru). Pe langa aceste triburi, de-a lungul vailor Prutului sau Nistrului patrunsesera triburile germanice ale Bastarnilor, iar la rasarit se gaseau populatii scitice, in special sarmatii, cu cele doua mari triburi: roxolanii si iazigii (care mult mai tarziu au dat numele Targului Iesilor, azi Iasi). In sudul actualei Basarabii apar incepand cu secolul 7 iHr grecii, care fondeaza o serie de colonii pe tarmul vestic si nordic la Marii Negre. Pentru o scurta perioada de timp, Basarabia impreuna cu Moldova au facut parte din marele stat geto-dacic condus de Burebista, destramat dupa scurt timp. Dupa cucerirea romana, Basarabia si o mare parte din Moldova raman in afara influentei imperiului. Costobocii din nordul Moldovei si Basarabiei invadeaza imperiul de cateva ori impreuna cu bastarnii. Dar dupa faimoasa retragerea aureliana (271) mentiunile scrise dispar aproape cu totul. Evolutia ulterioara a acestei zone ne facem sa credem ca a cunoscut o romanizare lenta, asemanatoare cu a altor zone istorice, Oltenia, Valahia sau Transilvania.

“Anii intunecati”

Epocii medievale timpurii i s-a dat numele de “epoca intunecata” dintr-un motiv foarte intemeiat: lipsa aproape completa a oricaror izvoare scrise. Evolutia Basarabiei si Moldovei poate fi doar presupusa, comparand-o cu evolutia altor zone geografice depsre care stim mai multe amanunte. Cert e ca, prin secolul 4, zona dintre Carpati si Nistru era sub stapanirea mai mult sau mai putin aproximativa a gotilor, triburi germanice cu originea probabila Suedia, coborate din nord de-a lungul vailor raurilor, alaturi de verii lor gepizii. In jurul anului 370, locul acestor neamuri e luat de celebrii huni (fara nici o legatura cu ungurii), dar imperiul lor dispare dupa moartea lui Attila (451). De vidul de putere creat profita triburile slave si avare, care ocupa nordul Marii Negre. In 602, in urma unei rascoale a armatei bizantine, slavii patrund la sud de Dunare, ocupand o mare parte a Peninsulei Balcanice, avand un rol major in distrugerea romanitatii sud-dunarene (care abia supravietuieste azi). Cam in aceeasi perioada, sudul Basarabiei este ocupat de o ramura a triburilor bulgare (atentie, de origine turcica), care ulterior (aproximativ 650-680) vor invada si ele Balcanii, supunand populatiile slave, amestecandu-se cu acestea si dandu-le numele. Mai tarziu, bulgarii sud-dunareni se vor slaviza complet. Pentru o perioada de timp, sudul Basarabiei, impreuna cu Dobrogea, vor constitui un culoar de legatura intre bulgarii balcanici si cei din nordul Marii Negre. Pe parcursul secolului 8, in zona se perinda si triburile varegilor (sau Rus, triburi suedeze care ocupau in acea perioada nord-vestul Rusiei de azi precum si zona Kievului), apar apoi prietenii nostri ungurii, iar pe la 850 Basarabia, Moldova si Valahia intra sub stapanirea pecenegilor, tot triburi turcice. La randul lor, dupa vreo doua secole (1080), pecenegii sunt distrusi de cumani (evident, tot turci), care le iau locul.

Invazia mongola

Ce faceau romanii in toata aceasta perioada? Nimeni nu stie. Ei sunt mentionati foarte putin in cronici care, atunci cand aduc vorba de aceasta zona, folosesc termeni ce pomenesc populatia stapanitoare: Gotia (confuzie voita sau nu cu Getia), Bulgaria, Pecenegia, Cumania etc. Dar este evident ca, asa cum s-a intamplat peste tot in Eauropa, populatia autohtona continua sa fie majoritara, este cea care cultiva pamantul si intretine elita militara si nomada a cuceritorilor. Distrusi de razboaiele si invaziile succesive, nomazii sunt asimilati pe rand de catre romani, disparand fara a lasa urme in vorbire, cu exceptia catorva toponime. O singura populatie nomada a reusit sa se adapteze vietii sedentare, asimiland fortat populatia luata in stapanire si amenintand astfel existenta romanilor: maghiarii. Dupa fuga lor din nordul Marii Negre, de frica pecenegilor, maghiarii au traversat Carpatii prin nord, au patruns in Transilvania ocupand apoi Panonia. Dupa ce au fost infranti de germani, in 855, maghiarii s-au indreptat spre est si sud, ocupand Transilvania si parti din Serbia, Croatia si Bulgaria. Fara nici o indoiala, maghiarii ar fi reusit sa ocupe si Valahia si Moldova, poate chiar si Basarabia, daca nu ar fi intervenit cei mai teribili dintre toti nomazii care au parasit Asia: mongolii. Incepand cu 1228 mongolii au distrus hanatul cuman, fortandu-i pe acestia sa fuga in Ungaria, pentru ca, mai apoi, in 1241, sa invadeze Europa centrala, pradand pe drum si Moldova, Valahia sau Transilvania. Dupa refluxul hoardei, cumanii au revenit in zona centrala a Romaniei de azi, formand o noua Cumanie, restransa, in Valahia si sudul Moldovei. Sub denumirea Hoarda de Aur, mongolii (ulterior tatarii) au continuat sa invadeze zonele locuite de romani, insa puterea lor a inceput treptat sa slabeasca. Amenintarea lor a ramas insa suficient de puternica pentru a forta regatul maghiar sa se limiteze la granitele naturale ale Carpatilor.

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 2

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 3

Prin liceu am dat peste Faith No More. Desi nu mi-a placut la inceput, treptat m-am indragostit de muzica lor, in special de albumul Angel Dust. FNM devenise trupa mea de rock preferata si nu credeam ca o sa aud ceva vreodata care sa-mi placa mai mult. Pana cand un amic mi-a spus ca, daca despre FNM am o asemenea parere, pai atunci ce se mai poate spunde despre Mr. Bungle? Era prima oara cand auzeam acest nume. Am cautat putin pe net si am aflat ca e vorba despre prima trupa a lui Mike Patton, solistul din Faith No More. Plin de curiozitate, am cautat albumele pe internet. Tin minte si acum prima piesa pe care am ascultat-o: Travolta (Quote, Unquote). Am ramas cu gura cascata. Cu siguranta nu ma asteptam la un asemena stil muzical. Dupa ce am mai ascultat doua piese (Ars Morendi si Goodbye Sober Day) a trebuit sa-i dau dreptate amicului meu: Mr. Bungle era cu mult peste Faith No More. Iar din acea zi, universul meu muzical a aratat cu totul altfel.

Mr. Bungle s-a format ca o trupa de liceu in orasul Eureka, de langa San Francisco. Initial cantau death metal cu influente polka (wtf?!). Plictisiti probabil de limitarile genului, baietii au abandonat repede stilul trecand pe ska,  pentru ca apoi sa isi dezvolte un stil propriu si absolut indescriptibil, un melanj de ska, funk, circus, jazz, rock, metal and shit. Dupa cateva demo-uri, trupa da lovitura. Mike Patton e observat de Faith No More si e invitat sa devina solistul lor (la doar 19 ani!) iar John Zorn ajuta Mr. Bungle sa scoata primul lor album, intitulat (foaaarte inspirat) Mr. Bungle (1991), la casa de discuri Warner Bros. Fratii Warner au crezut probabil ca o sa aiba parte de un nou FNM, dar habar nu aveau ce ii asteapta. Prima piesa de pe album este Travolta, care incepe cu 30 de secunde de tacere dupa care se aude un zgomot de geam spart. Mesajul este clar: Mr. Bungle au venit si sunt pusi pe rele, iar scopul lor este sa distruga toate tiparele conventionale din muzica. Pentru a nu profita de succesul lui Patton cu Faith No More (care domina topurile americane cu albumul The Real Thing, cu hitul Epic) pe coperta albumului nu apar numele reale ale membrilor, ci porecle. Astfel, la voce nu e nimeni altul decat… Vlad Drac !!! Mai mult, in concerte baietii apar cu masti grotesti pe fata, si asta cu vreo 10 ani inainte ca lumea sa auda de shitknot (sorry Alex). Trupa are un succes…. relativ. Devin cunoscuti in zona Californiei, dar nu au sanse sa apara pe MTV (din fericire pentru noi). Televiziunile refuza sa le difuzeze clipul piesei travolta din cauza imaginilor… deranjante, cu masti sado-maso, crucifixuri si oameni care balangane spanzurati de tavan.

Urmeaza apoi o pauza in activitatea trupei. Ocupati cu propriile proiecte, bunglezii scot al doilea album, Disco Volante (1995), abia peste 4 ani. Daca ascultati acest album o sa intelegeti de ce a fost nevoie de atat timp de “coacere”. Fanii initiali ai lui Bungle au fost socati de schimbarea totala de stil. Patton & co. s-au decis sa renunte complet la ska/funk si sa o ia pe alte carari. A iesit un album care bulverseaza urechile ascultatorilor, situat la granita dintre genialitate si nebunie. Acum, fiecare decide pe care parte a granitei . Din punctul meu de vedere, raspunsul e evident.  Oricum, indiferent din ce arie muzicala provine, e evident pentru orice ascultator ca Mr. Bungle a reusit cu acest album sa dea noi definitii termenului “Muzica”. Pana si mie imi e greu sa descriu ce se petrece pe disc, pentru ca termenii folositi in mod obisnuit la recenzii sunt absolut inutili in acest caz. Sa zicem ca pe album gasim jazz death metal, noise, tehno arabic, psihedelism, muzica de film si ce mai vreti voi. 

Deja Bungle devenise o trupa cult, fara nici o legatura cu industria muzicala. Baietii nu se mai obosesc sa scoata un videoclip (nici nu aveau vreo piesa care putea fi promovata). La fel ca in cazult precedent, aveau sa treaca inca 4 ani pana la lansarea celui de-al treilea (si ultimul) album. Intre timp, Patton incheiase socotelile cu Faith No More, incepand o serie de proiecte experimentale.  Alti trei membri Mr. Bungle pusesera intre timp pe picioare o alta trupa avantgardista, Secret Chiefs 3, despre care o sa vorbesc mai tarziu. Cu toate acestea, California (1999) este un album unitar si incredibil. Inca o data Mr. Bungle se reinventeaza si isi schimba complet stilul. Desi se situeaza tot in sfera avantgardismului, California este mult mai prietenos cu urechile ascultatorilor. Fata de Disco Volante, acum chiar gasim melodii fredonabile. Nu mai regasim sunetele schizofrenice de pe primele doua albume. Avem de a face mai degraba cu un surf-rock, amestecat cu pop, lounge, jazz, la care se adauga arome est-europene. Productia albumului  este una fara cusur. Inregistrat cu tehnologie analoga, unele piese au chiar si peste 50 de “straturi”. Cu toate acestea sunetul e cristal, auzindu-se clar fiecare clopotel, clapa, tobitza, si tot felul de instrumente aditionale.

In urmatorii 2 ani, Mr. Bungle a efectuat un turneu mondial de promovare a albumului, destul de bine primit. Din aceasta perioada dateaza si singurul concert filmat integral care se gaseste pe net, in cadrul Bizarre Festival 2000. Puteti sa va faceti o idee aici.  Desi se parea ca lucrurile merg perfect, totusi, in 2001 trupa anunta ca se va desfiinta, din cauza conflictelor din interiorul grupului. DIn fericire pentru toata lumea, mostenirea Mr. Bungle e dusa mai departe de zecile de grupuri, grupulete, proiecte ale bunglezilor, sau ale unor trupe afiliate. Amintesc doar cateva din proiectele personale ale lui Patton, Trey & co.: Fantomas (experimental metal, cu Dave Lombardo la tobe!), Tomahawk (alternativ rock), Secret Chiefs 3 (avantgarde rock), Lovage (trip hop), Peeping Tom (pop), Trevor Dunn’s Trio-Convulsant (avantgarde jazz), Faxed Head (experimental black metal) si multe altele. Adaugam si trupe scoase la Ipecac (casa de discuri a lui Patton) si Mimicry Records (casa de discuri a lui Trey Spruance): Estradasphere, Dub Trio, Zu, Kaada, Miasma & The Carousel Of Headless Horses, Maldoror etc. si va puteti face o idee despre imensitatea universului muzical care isi are originea in Big Bang-ul produs in 1985. 

Si ca ciorba sa fie completa, amintesc si cateva trupe influentate de Bungle (multe recunosc fara jena acest lucru): Carnival In Coal (Franta), Ephel Duat (Italia), Dog Fashion Disco (SUA), Polkadot Cadavre (SUA), Nuclear Rabbit (SUA), Hunab Ku (SUA) samd

Cat despre mine, admit fara jena ca Mr. Bungle mi-a deschis ochii (si urechile) spre o lume muzicala total diferita de ceea ce vedem/auzim la tv si radio. Datorita lor am ajuns sa ascult zeci de trupe avantgardiste, experimentale sau progresive care fac muzica de dragul muzicii, care creaza zi de zi sound-uri noi, care sparg conventii si care te surprind la fiecare ascultare. Fara aceasta muzica sunt sigur ca viata mea ar fi fost mult mai saraca. O sa revin intr-un articol viitor si o sa incerc sa fac o lista a unor trupe extrem de valoroase de care nu a auzit (aproape) nimeni.