Prima problema: campionatul abia incheiat.

Daca veti rasfoi la intamplare presa nationala de profil (formata din doua ziare de sport, plus categoria “si altii”) veti remarca abuzul de epitete gen “campionat interesant, echilibrat, suspans, spectaculos”, ceea ce in limba romana uzuala se traduce prin: “campionat anost, sub-mediocru, slab, penibil”. Practic, de multi ani nu am mai asistat la o asemenea degradare a valorii fotbalului romanesc (numai sa nu-l treziti pe nea mitica), cu 18 echipe slabe, cu meciuri modeste, derby-uri jenante, arbitri penibili, o federatie de cacat si public pe masura, adica sublim dar lipsind aproape cu desavarsire.Practic, cu greu se pot vedea cu ochiul liber diferente intre echipele calificate in cupele europene (alde Dinamo, steaua, Vaslui & co.) si echipele retrogradate (gen Medias, Buzau, Otopeni si Farul). Remarc cu interes caracterul aservit al presei din Romania care isi alege in fiecare an o echipa (pe criterii mai mult sau mai putin aleatorii) pe care o ridica la rang de fecioara virgina imaculata (acu’ 1 an CFR-ul, anul asta Urziceniul) si pe care o linge, o spala, o imbraca in alb si o prezinta ca pe marele si noul produs al scolii de fotbal romanesti, gata sa sparga bariere sportivo-culturale si sa faca ravagii in Champions League. Cum sa o zic mai delicat? Bad news for you, Urziceni o sa faca fix pula in Liga Campionilor si mare minune daca nu va retrograda sezonul viitor. Dar ce mai conteaza, atata timp cat Dinamo, steaua si rapid (tripleta malefica a fotbalului romanesc) au fost puse cu botul pe labe (respectiv copite, respectiv gheare). Pai scuzati-ma daca spun asta, domnilor ziaristi, dar daca asta e campioana Romaniei, cea vazuta de mine la meciul Urziceni – Dinamo, cu un portar care a tras de timp 12 minute din 90, cu jucatori care s-au aruncat pe jos la fiecare atingere, cu o asezare in teren de 8-1-1, atunci ce cacat mai incercam sa ne calificam in liga campionilor? Ar trebui sa facem cerere la Uefa sa mergem numai in Europa League, sau, mai bine pentru noi, sa reinfiinatm Cupa Intertoto, in care sa se inscrie numai echipe romanesti. Asa am sti sigur ca vom castiga an de an o cupa europeana, cum castiga romanii la handbal,in fiecare an, cupa challenge. Chiar, strainii mai participa in aceasta competitie? In fine, e o alta discutie. Tot anul am auzit argumentul ca, vezi doamne, Urziceni e cea mai constanta echipa din campionat. Pai, in primul rand, din acest punct de vedere Dinamo ar trebui sa primeasca acest titlu, pentru ca a condus plutonul vreo 32 de etape. In al doilea rand, daca ar trebui sa fim echitabili, acest titlu (de cea mai constanta echipa) se potriveste doar uneia: fotbal club muie steaua bucuresti, echipa cu cel mai urat joc si cu cei mai penibili antrenori, care a reusit (pentru a cata oara) sa isi salveze sezonul in ultima clipa, si, probabil, singura formatie care va face o branza (mucegaita si mirositoare) in cupele europene, in timp ce celelalte echipe vor face (ma simt nevoit sa o repet) fix pula (incluzand aici revelatia campionatului: Urziceni si dezamagirea si tragedia sezonului: Dinamo).

Ceea ce ma duce la al doilea subiect al dizertatiei mele: clubul Dinamo in sine.

Tot anul am fost silit sa indur din partea presei si a microbistilor diverse analize sportive care se incheiau mereu cu aceeasi concluzie: Dinamo este marea favorita a campionatului, are cele mai mari sanse sa ia titlul, are cel mai bun lot, a facut cele mai mari investitii… Prin urmare, cand s-a tras linie si s-a vazut ca Dinamo a obtinut exact NIMIC, toata lumea a cazut cu cracii in sus si a inceput fie sa planga de suparare, fie sa rada cu bale la gura. Adevarul adevarat, pe care nu l-a sesizat nimeni, e ca Dinamo nu a avut niciun moment sanse mai mari sa ia titlul decat toate celelalte competitoare. Chiar ma hazardez sa spun ca Dinamo a avut aceleasi sanse la titlu pe care le-a avut echipa retrogradata Gaz Metan Medias, echipa mea favorita din acest campionat, de departe cu cel mai frumos fotbal, si chiar regret ca Dinamo a obtinut prin furaciune acel egal intr-un meci cu care, daca l-ar fi castiat, Gazul s-ar fi salvat de la retrogradare. Pe ce ma bazez? Pai sunt multe motive: in primul rand lotul, atat de des laudat, in care si-au facut loc tot felul de resapati, reparati, reasamblati, returnati, recumparati, dati de prosti si readusi de buni (si invers), gen Tamas, Zicu, Niculae, Niculescu, Moti, Bostina si multi altii. La care se adauga cei incredibili de prosti ca sa fie vanduti macar in Kazahstan sau Cecenia (gen Izvoranu, Goian) sau tot felul de sportivi reprofilati pe fotbal pentru ca au auzit ca Rednic da sanse si postasilor cat timp isi ia comision, gen Papa Malik, Diabate, Bruno Simao and shit. Binenteles, se pot gasi in lot si vreo 2-3 posibili fotbalisti (alde Danciulescu, putoarea de Adrian Cristea, speranta vesnica Torje), dar post pe post Dinamo nu e sperietoarea Ligii I cum visau Borcea, Turcu et co., ci o echipa mediocra de pluton, de nivelul unui FC Arges sau Otelul Galati.

In al doilea rand, investitiile. Daca e sa ne luam dupa handicapatul de Turcu, actionarii de la Dinamo au bagat in echipa vreo 35 de milioane de euro in 2 ani. Ma indoiesc ca a fost chiar asa, dar, chiar daca banii aia au fost pusi la dispozitia echipei, asta nu inseamna nimic. Fotbalul modern ne da n exemple de proiecte esuate, bazate in exclusivitate pe infuzia nelimitata de capital cu care nu se obtine nimic (vezi proiecte gen Chelski sau $eal Madrid, bine, care au esuat la un cu totul alt nivel, dar si investitiile sunt din alt univers). Ce vreau eu sa spun: da-i unui om inteligent, unui manager, 100.000 de euro, si intr-un an iti pune pe picioare o afacere de succes. Si apoi da-i unui cretin un milion de euro si ti-i va toca in doua luni. Cam asa e si la Dinamo. Un grup de parveniti, niste paturici, au pus mana pe acest brand si au crezut ca pot sa faca un profit traind mereu la mica ciupeala, cu investitii minime si venituri maxime. Si le-a mers pana cand a aparut un oier schizofrenic care a ridicat stacheta atat de sus incat i-a obligat sa bage mana adanc in buzunar. Iar ei au facut-o, crezand ca e la fel de usor cum le-a fost sa faca afaceri cu statul, avand mereu contracte garantate, venituri sigure, mereu primind o plata mai mare decat ce au prestat, cu lucrari sub nivelul pietei. S-au crezut bussinesmen, dar au uitat ca sunt niste simpli bisnitari. Dar poate le-ar fi mers si anul asta ulciorul la apa, daca nu s-ar fi intamplat Fenomenul Pitesti (nu, nu ma refer la lagarele comuniste) care le-a taiat brusc accesul la cei care au cutitul in mana si fac imparteala. Prin urmare, au avut sanse egale cu ceilalti si, fiind mai prosti si mai incapabili, au pierdut. “Survival of the fittest”, cum a zis Spencer, citat de Darwin. Ori, in lupta cu omul, maimuta pierde intotdeauna.

Al treilea aspect al interventiei mele se refera la suporteri.

Cei care sunt mereu in prima linie cand e vorba de incasat pumni si batjocuri sunt, binenteles, suporterii. Stiu asta pentru ca colegii mei de la munca au avut amabilitatea sa mi-o reaminteasca zi de zi, de cand Unirea a batut Dinamo, fara sa tina cont ca pe mine ma doare exact in kur, ceea ce incerc eu sa demosntrez prin randurile de fata. Anyway, ceea ce incerc eu sa zic e ca o gramada de oameni (mult mai multi decat lasa Prostsportul si Hazeta sa se intrevada) au suferit din greu in ultimele zile, fiind tinta batjocurii, a mistoului si a injuraturilor acestui popor imbecil (ma refer la poporul spurcat). Ori aici merita facute cateva diferentieri pentru a explica de ce un numar atat de mare de oameni inteligenti au intrat in depresie desi nu au avut motive:

In primul rand trebuie amintiti cei care au crezut (indusi probabil in eroare de presa si altii) ca Dinamo merita sa ia acest titlu, ca are prima sansa prin jocul prestat si prin “valoarea” lotului, argumente demontate de mine in paragrafele de mai sus. Jocul lui Dinamo s-a ridicat exact la nivelul acestui campionat: adica a fost slab, spre praf. Iar lotul nu a facut exceptie: jenant spre penibil. Nu accept justificari de genul: Tamas sau Niculae sunt jucatori de nationala (sunt la nivelul unor Cocis sau Codrea, si ei jucatori de nationala), Niculescu bate bine lovituri libere (un mit), am avut accidentati (accidentatii au fost exact la nivelul celor apti) sau ca l-am avut pe N’Doye. Pai N’Doye a jucat la nivel inalt un meci sau doua, si oricum cu un abanos nu se face primavara centr-africana.

In al doilea rand trebuie amintiti cei care au crezut ca Dinamo are sanse sa ia titlul prin prisma traditiei, amintind aici zeci de ani de glorie apusa, semifinale de cupa europeana, generatii de jucatori si antrenori, titluri si campionate. Pai, cum sa va zic: bad news for you too. Dinamo de azi are in comun cu Dinamo de acum 20 de ani ce au in comun romanii de azi cu razesii lui Stefan, rosiorii lui Mihai si tarabostes ai lui Decebal: o simpla coincidenta de nume si de locatie geografica. Ar fi timpul pentru dinamovisti (asa cum ar fi timpul si pentru vecinii nostri spurcati de la sud) sa o mai rareasca cu amintirile, ca nu mai suntem pe vremea lui Creanga. Erau alte timpuri, alte conditii, alte pretentii, alte posibilitati. E frumos sa ne amintim din cand in cand de victorii cu Inter, Hamburg si altii, dar sa le pastram totusi in biblioteca la sectiunea pentru copii: Povesti Nemuritoare, iar noi adultii sa ne concentram pe subiectele actuale: neo-realism, modernism, existentialism.

In al treilea rand, exista categoria din care (uneori) fac si eu parte, cei care isi doreau ca Dinamo sa ia titlul ca sa nu il ia altii. Ma refer aici in primul rand la “fratii” nostri din Bucuresti, in special cei spurcati. Dar si la provincialii cu pretentii, de la Timisoara sau Cluj. pana la urma nu a fost asa rau, nu am luat noi titlul, dar nu l-au luat nici ei. Din 17 rele l-a luat una mica, cu mari sanse de a disparea din fotbalul romanesc in urmatorii ani (cum am mai spus mai sus). Dar trebui mentionat aici si regretul nemasurat pe care l-am incercat in ultima etapa cand echipa spurcata s-a salvat (a cata oara?) in ultima clipa. Raman la parerea ca trebuia sa strivim naparca atunci cand am avut ocazia, pentru ca acum se va proba iar proverbul “pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”. Nu mai spun ca i s-a dat iar ocazia oierului schizofrenic sa manance iar cacareze cu aroma de tamaie, mai ales ca acum e diamai parlamentarul europeam, multumita segmentului de giboni al acestui neam sarac cu duhul. Dar ce sa faci cand ai un antrenor eunuc, care merge in ghena la egal, acompaniat cu voci subtiri de o echipa de pizde fricoase, multumita sa smulga o egalare in extremis, cu un bulan caracteristic adversarei, adica spurcat.

In ultimul rand, trebuie sa mentionez segmentul cel mai realist al poporului dinamovist, cel care isi dorea sa ia Dinamo campionatul doar ca sa vada trei meciuri pe teren propriu (impropriu spus) (propriu/impropriu, v-a placut jocul asta de cuvinte) plus, eventual, trei meciuri in deplasare pe arene modeste gen Olimpico, San Siro, Emirates, Camp Nou sau Old Trafford. Ca fapt divers, indraznesc sa mentionez ca pot face acest lucru si daca se duc la meciurile susnumitei echipe din Urziceni, dar ma indoiesc totusi ca vor simti aceeasi satisfactie.

In fine, din orice categorie fac parte, suporterii dinamovisti au tot dreptul sa se simta inselati, furati, batjocoriti. Am privit cu vadita simpatie demersul as putea filosofic al acelor suporteri care au patrus pe teren la Pitesti pentru a le reaminti jucatorilor de niste principii simple dar sanatoase gen: onoare, lupta, sacrificiu, in fine, fotbal, asa cum a fost el inventat acum 150 prin mlastinile cetoase ale marii britanii. Un demers admirabi dar futil, pentru ca destinatarii lor nu sunt capabili sa inteleaga aceste lucruri, nu au puterea sa se schimbe si sa o ia de la capat. Spre cine s-au indreptat aceste reprosuri? Spre un Tamas pe care il doare fin in plula, pentru ca in curand se va intoarce la Auxerre, spre un Zicu ce e platit cu aproape 500.000 de euro pe an ca sa nu joace, spre un Goian si Izvoranu a caror singura vina e ca au crezut atunci cand cineva i-a minitit ca sunt fotbalisti, spre un Torje, un copil prea prost sa intealaga ce e cu el si pe ce lume traieste… Nu mai zic de altii care nu inteleg macar limba romana, desi, fara indoiala, au inteles limbajul non-verbal si regretabil al expectoratiilor, limbaj caracteristic unei anumite populatii cu tenul mai inchis la culoare.

Cu alte cuvinte, ce incerc eu sa va spun de la inceputul acestei interventii: de ce va agitati atat pentru Dinamo? De ce suferiti si va dati cu capul de pereti? De ce naiba stati de 10 minute sa citi ce am scris eu aici? Exista o multime de lucrui mult mai importante de facut in viata. Nu va zic ssa nu mai mergeti la meciuri, dar incetati sa o mai faceti cu un scop in sine, acela de a lua campionatul, sau de a merge in Liga Campionilor. Mergeti pur si simplu ca sa va simtiti bine, ca sa va intalniti cu prietenii, ca sa beti o bere, ca sa nu stati acasa. Dinamo va exista si peste 50-100 de ani, va pierde mii de meciuri, va mai lua zeci de campioante. Sau poate ca va retrograda, si va avea asfel prilejul de a o lua de la capat. Plec aici de la principiul profan ca orice sut in cur e un pas inainte. Dupa acest sezon Dinamo are bucile invinetite si si-a mai luat si cateva bucati sanatoase in coaie (asta daca plecam de la premiza ca Dinamo are coaie). poate ca din toata aceasta tragedie se va ivi ceva bun, poate vom scapa de muc cel mic, sau de porcea, sau de badea. Oricum, cel mai important e ca pe 15 august Faith No More va concerta la Bucuresti, si nu as da acest lucru pe toate ligile campionilor din univers. Renuntati sa vedeti Dinamo ca pe raspunsul la orice lucru si veti fi mai fericiti.

• Lipsa rezultatelor – desi nu cel mai important criteriu, e usor de inteles faptul ca o serie de rezultate pozitive pot duce la trecerea cu vederea peste multe din tarele fotbalului romanesc la nivel de reprezentativa. Cu alte cuvinte, oamenii pot intelege stilul machiavelic al conducerii fotbalului, atata vreme cat scopul este atins, indiferent de mijloace (prin scop inteleg participarea la turneele finale).
• Maturizarea suporterilor – acum 10-15 ani erau doua categorii de suporteri, ai’ batrani, care nu prinsesera decat celebra calificare din ‘70, neobisnuitit cu noul statut al nationalei, acela de echipa de elita in Europa, si ai’ tineri, care oricum erau cuprinsi de acel elan specific perioadei post-revolutionare si erau suficient de naivi ca sa nu inteleaga anumite chestii, sau sa inchide ochii in fata lor. Acum, si datorita presei si numeroaselor televiziuni de sport, suporterii au devenit suficient de informati si suficient de patiti ca sa nu mai inghita gogosile fabricate la casa fotbalului si nu se mai entuziasmeaza cand Romania mai obtine o performanta intamplatoare, printr-un concurs de imprejurari favorabil.
• Jucatorii natioanlei – atunci erau, parca, legati mai mult de restul poporului. Erau ai nostri, proletari, multi ii vazusera jucand in campionatul intern, sau la echipa de tineret, salariile nu erau atat de nesimtite, nu tineau mereu capul de afis in ziarele de scandal. Cand apareau la televizor pareau induiosatori in naivitatea lor, acum par doar nesimtiti si ingamfati. Faptul ca fug din tara la varste fragede, amagiti de mirajul Occidentului, nu ii ajuta deloc, nici pe plan fotbalistic, nici in planul popularitatii. Mai adaugam si fitele pe care le fac de multe ori cand sunt chemati la nationala, scandalurile pe care le provoaca inainte de fiecare meci, certurile cu antrenorii si avem un tablou complet.
• Antrenorii – inainte poporul nu se pricepea la fotbal asa bine ca azi. Erau tot 22 de milioane de antrenori, dar erau antrenori de divizia C, acum si-au luat toti licenta PRO. Asa ca, daca inainte mergea sa avem la nationala antrenori vazuti doar ca niste indrumatori, ca niste profesori, ca niste parinti mai mari (alde tata Puiu, sau nea Imi, sau dom’ profesor Mircea Radulescu), acum lumea vrea profesionisti, tehnicieni consacrati, care sa aiba idei clare de tactica si viziune in joc. Ceea ce inseamna ca, pana nu vom avea un antrenor strain, acest subiect va fi mereu unul de frictiune intre public si echipa nationala.
• Fratii Becali – impartind numele de “cancerul fotbalului romanesc” impreuna cu alte cateva “personalitati”, fratii Victor si Ioan “Giovanni” Becali au pus stapanire pe nationala, ajutati de imprejurari si de nepasarea, dezinteresul sau, poate, interesul celor de la federatie. Avand drept clienti nume sonore precum Hagi, Popescu, Adrian Ilie, Chivu sau Mutu (pana de curand), becaliotii au capatat o influenta decisiva asupra convocarilor la nationala, fortand diversi antrenori sa cheme jucatori iesiti din forma, umflati cu pompa sau, pur si simplu, fara valoare, pentru a le creste cota si a-i putea vinde (a se citi “a da teapa”) la diverse cluburi din afara. Lista e prea lunga, nu are rost sa insir aici toti ratatii care au jucat in tricoul nationalei, s-au transferat apoi la un club de liga a doua din Spania, sau prin China/Coreea si apoi au disparut din peisaj.
• Statul roman – presedintele sau primul ministru isi aduc aminte de nationala doar in an electoral sau cand e vreun meci important (cum e cazul acum), prilej de a face o baie de multime, sau de a-si face imagine pe spinarea “vedetelor” – cum e cazul acum cu Basescu, un traseist al stadioanelor din Romania, fie ele Giulesti, Ghencea sau Farul. Imi aduc aminte si de alt penibil, Constantinescu. Cum a cazut el in fund incercand sa demonstreze ca “stie cu mingea”… In fine. Ce ma intereseaza pe mine e sa vad o minima implicare a guvernului in acest fenomen, sa vad cum ia cutitul in mana si taie in carne vie clica de hoti de la federatie, sau ca da niste legi clare care sa reglementeze functionarea federatiei si ligii, aceste fabrici de spalat bani.
• Ca tot veni vorba, FRF – Anii trec, vremurile se chimba, numai Mircea Sandu ramane “nemuritor si rece”, ca Sfinxul de la Gizeh. Iar alaturi de el stau de veghe alti “grei” ai fotbalului, gen Apolzan, Kassai, mai nou Prunea si Lupescu (doi sclavi). Bazandu-se pe o piramaida de relatii cu baza infipta bine in ligile inferioare, Nashu’ poate dormi linistit, stiind ca nici in 200 de ani nu se va gasi un contra-candidat capabil sa-l inlature de la carma federatiei. S-a vazut limpede in momentul in care a maturat pe jos cu Gica Popescu, in ciuda charismei celui din urma (a se citi “influenta clanului Becali”). Ce performante deosebite il recomanda pe acest individ: doua-trei calificari la turneele finale, obtinute pe spinarea lui Hagi, Raducioiu & Co. In rest, esecuri pe linie. Nationala mare se chinuie, reusind cu greu sa se mai califice la un turneu final, la concurenta cu Bulgaria, Lituania, Norvegia si alte “forte” ale fotbalului european. Nationala mica, condusa mereu de antrenori de mana a treia, ne-a obisnuit cu esecurile continue. La nivel de club, FRF isi ascunde neputinta pasand pisica in ograda LPF, condusa de alt nemuritor, MitiCa Corleone Dragomir, mare patron al blaturilor si degraba aruncatoriu de batista pe tambal. De unde si valoarea jucatorilor din campionatul intern care ajung la nationala, vezi Nicolita si altii. In apararea lui, Sandu ne arunca praf in ochi cu numirea lui in comitetul executiv UEFA, rezultatul imediat fiind speculatiile privind blatul cu arbitrii, din meciul cu Olanda. Se mai poate lauda cu celebra si pompos denumita “Casa a Fotbalului”. Si, mai nou, cu finala Cupei Uefa din 2012, de pe mult prea laudatul stadion virtual national. Pana atunci, nationala joaca pe unde apuca, mai pe la Piatra Neamt, mai pe la Constanta, in fata a 7-8000 de oameni, ca pentru ceilalti nu mai sunt bilete, ca le-a primit “Familia Fotbalului”.
• Familia Fotbalului – o alta familie bastarda a societatii romanesti, defineste intreaga clica de lipitori, paduchi si capuse care paraziteaza fotbalul, mai bine zis il sufoca. E prezenta mereu la marile evenimente, prin avioanele care zboara spre europene sau mondiale, la tribuna oficiala, la evenimente mondene unde diversi sponsori ofera premii grase etc. Cine face parte din aceasta familie? Pai cam toata lumea “buna”: membrii frf si lpf, familiile lor (sotii, prietene, frati, veri, cumnati, matusi, unchi, bunici), rudele fotbalistilor, sponsori, maseuri, soferi, ospatari, diversi politicieni populisti, primari, militieni, securisti etc. Nici daca dadeai cu tunul nu-i puteai aduna mai bine. Singurul avantaj ar fi ca, in caz de atentat terorist, scapam de toti odata. In rest, dezavantaje cat cuprinde, mai ales pentru suporterii care stau ca prostii ore intregi la cozi fara a prinde bilet.
• Piturca – acest individ este in sine un motiv suficient pentru a indeparta orice om de bine de echipa reprezentativa. Vesnic scarbit, sictirit si ciufut, barbugiul sef de la nationala sfideaza cu buna stiinta suporterii, presa, bunul simt cu maniera lui de a vorbi, de a se purta, de a face selectia etc. Arogant cand obtine o victorie, mai arogant cand pierde umilitor cu alde Lituania, ne flutura la nesfarsit in fata ochilor marile lui performante (doua calificari la turnee finale). In nesimtirea lui cat casa refuza isi asume vreo responsabilitate in privinta rusinii de meci cu Olanda, in care i-a interzis nationalei sa atace, preferand sa se apere in fata unei echipe care nu voia sa ne dea gol. Uita ca ne-am calificat la europene numai si numai datorita Albaniei, care a smuls 4 puncte Bulgariei, si asta doar dupa ce nationala a primit cadou un gol din ofsaid, datorita legaturilor mafiote ale lui Sandu cu UEFA. Pe plan tactic, Piturca a reusit sa inventeze un nou sistem de joc, cu 7 fundasi, 2 inchizatori si un atacant retras. cu care a reusit sa obtina doua rezultate epocale de egalitate cu o Franta obosita si o Italie vlaguita. Cu un tupeu fantastic, individul a refuzat sa-si dea demisia dupa Euro 2008, dar si dupa umilitorul 0-3 cu Lituania, poate cel mai rusinos rezultat al nationalei in ultimii 20 de ani. Iar daca diseara Romania va suferi inca o infrangere (mai mult ca sigur), ratand astfel calificarea, nesimtitul va refuza sa plece, ramanand antrenor ca sa-si incaseze salariul degeaba. Mai adaugam si implicarea in scandalul Valiza, unde a semnat in fals, pentru a-i permite amicului Jiji Becali sa scape basma curata, selectiile facute pe baza de spaga si cadouri (vezi masina primita de la Marica)  si avem un portret cat de cat complet al acestui caracter infect.
• Prunea si Lupescu - acesti haiduci post-moderni ne-au dat pentru o luna iluzia ca se poate schimba ceva in fotbalul romanesc. Dupa care, in purul stil romanesc, s-au dat cu dusmanul, lingand mana care le-a tras o palma. Pentru asta, sunt cei mai demni de dispret oameni din fotbalul romanesc. Macar de la Sandu si Dragomir stiai dinainte la ce sa te astepti. Acum au titluri pompoase gen director general frf, sau director relatii internationale, dar in realitate sunt doar lacheii lui Sandu, mainile cu care acesta scoate castanele din foc. Tot ei sunt, probabil, si primii care vor cadea in cazul unui scandal major (cum ar fi, de pilda, scandalul punctelor scazute Timisoarei).
• Radicalizarea suporterilor echipelor de club – pe vremuri, datorita sistemului, de multe ori echipa nationala se confunda cu diverse echipe de club (steaua, Dinamo sau, mai rar, Craiova). Oamenii erau invatati ca, atunci cand joaca in cupele europene, echipele trebuie sustinute, pentru ca sunt romani si e vorba de prestigiul nostru national. Iar la nationala nimeni nu tinea cont ca Hagi juca la steaua, Sabau la Dinamo, Camataru la Craiova samd. Dupa revolutie, odata intrati in economia capitalista, suporterii s-au inrait, au invatat ce inseamna concurenta si ca succesul echipelor adverse, in campionat sau pe plan extern, e echivalent cu insuccesul echipei favorite. Au aparut prin urmare atitudini considerate “nepatriotice” de catre presa sau familia fotbalului, cum ar fi manifestarile de bucurie dupa eliminarea stelei de catre Boro in semifinalele UEFA. Odata cu ostracizarea acestor manifestari si a acestor suporteri a aparut un curent paralel, care obliga suporterii sa sutina neconditionat o anumita echipa de club, echipa “bunilor romani”, denumita la misto sau chiar pe bune “echipa nationala”. Adaugam faptul ca, de vreo 17 ani incvoace, nationala e condusa exclusiv de fost antrenori sau jucatori ai acestei echipe si intelegem de ce suporterii altor cluburi intampina greutati cand e vorba de sutinerea nationalei. In care nationala, indiferent de forma aratata, se regasesc mereu 5-6 jucatori de la echipa sus-amintita. 

In fine, cred ca as mai putea gasi inca pe atatea motive daca as sta sa ma mai gandesc. Cert e ca nu pot scapa orice as face de senzatia ca “nationala noastra” a deventi “nationala lor”, ca intr-un fel sau altul “ei” ne-au furat bucuria. Cum ma mai pot bucura eu la o victorie a echipei noastre cu Serbia, cand stiu ca acea victorie nu face decat sa consolideze scaunul lui Piti, ca ii va mai asigura lui Sandu inca 20 de ani in fruntea FRF, ca le va mai baga fratilor Becali inca 3 milioane de euro in buzunare, sau ca Basescu va avea cu 1,5% mai multe voturi la urmatoarele alegeri… Pe de alta parte ma gandesc ca observatorii din afara nu tin cont de aceste lucruri, ca pentru ei o eventuala victorie a Romaniei ar fi o surpriza si, cu siguranta, ar fi foarte surprinsi sa afle ca in tara multi si-au dorit ca, de fapt, Romania sa piarda.

As fi ingrat sa nu recunosc ca m-as bucura sa bata Romania diseara, cel putin pentru cateva minute. Dar la fel m-as bucura si sa piarda, doar pentru a vedea fata mohorata a Satanei, cum le povesteste el ziaristilor ca a bagat in teren cea mai ofensiva echipa a Romaniei si cei mai in forma jucatori, dar terenul nefavorabil si vantul care a batut dinspre mare a facut ca sarbii sa ne marcheze vreo 4 goluri, cu toata opozitia bravilor nostri fundasi. Pe de alta parte, mi-e si frica sa ma gandesc cum vor suna declaratiile lui, ale lui Sandu, Dragomir, Prunea, Lupescu etc in caz ca Romania castiga. Sau cum vor suna daca ne vom califica la mondiale… Oricum, e cert ca indiferent de rezultatul meciului cu Serbia, nimic nu se va schimba in aceasta lume fantastica si paralela care este lumea fotbalului romanesc.