“Basarabia, pamant romanesc” – partea 2

Sfarsitul evului mediu

Dupa domnia lui Stefan, cu scurte exceptii, vasalitatea fata de Imperiul Otoman nu a mai fost pusa in discutie de catre domnitorii moldoveni. In cateva randuri, actul de vasalitate a fost reinoit, de exmplu sub Petru Rares, in 1538. Totodata, dominatia otomana s-a intarit, in primul rand pe cale economica, tributul anual crescand constant pe tot parcursul evului mediu. Spre sfarsitul secolului 16, odata cu declinul otomanilor, in Moldova a inceput sa se faca iar simtita influenta poloneza, dar incercarile Poloniei de a isi instaura suzeranitatea asupra Moldovei au esuat. Spre sfaristul secolului 17, Moldova, ca si Tara Romaneasca, desi autonome pe plan intern, nu mai aveau o politica externa proprie, fiind obligate sa se conformeze poruncilor venite de la Istanbul. Cel mai celebru exemplu este asediul Vienei, din 1683, cand Serban Cantacuzino si Gheorghe Duca au facut parte cu trupele lor din armata turca. E cunoscuta legenda conform careia tunarii valahi si moldoveni trageau cu ghiulele din paie asupra vienezilor asediati. Cu toate acestea, pe plan intern amestecul turcilor era neglijabil, ei intervenind uneori pentru a pune pe tron un domnitor mai cooperant.

Dimitrie Cantemir si inceputul sfarsitului

Dimitrie Cantemir este un personaj destul de cunoscut romanilor. Toti stiu portretul lui intr-o frumoasa armura, cu peruca la moda si o carte in mana. Pe plan cultural, Cantemir a fost unul din marii carturari ai vremii, recunoscut pe plan european. Din pacate, nu a fost si un mare politician, domnia sa de scurta durata avnd consecinte nefaste asupra istoriei ulterioare a Moldovei si a Basarabiei. Ajuns pe tron in 1710, Cantemir a incercat sa scape de sub jugul otoman (din ce in ce mai greu de suportat). Pentru a reusi acest lucru, el a apelat la o putere europeana in plina expansiune, Imperiul Rus, pe atunci condus de Petru I. Intr-o intelegere secreta semnata la Lutsk, Cantemir se declara vasal al Imperiului Rus. Ca urmare a acestui tratat, armata rusa a invadat Moldova (pentru prima oara in istorie, dar, din pacate, nu si pentru ultima oara). Dar in batalia de la Stanilesti (pe Prut), armata ruso-moldoveana a fost infranta de turci. Cantemir a fugit in Rusia, unde a trait ca un print pana la moartea lui. Din pacate pentru tara, actiunile sale au avut urmari din cele mai nefaste. Nemultumiti de actiunile moldovenilor, la care se adauga si situatia din Tara Romaneasca, otomanii au decis sa schimbe sistemul de guvernare al Principatelor, inlaturand domniile pamantene si instaurand regimuri fanariote. In plus, turcii au ocupat Hotinul (cel mai nordic punct al Romaniei mari), in 1712, si l-au transformat in raia, adica teritoriu supus legii musulmane.

Fanariotii

Pe langa problemele interne ale principatelor romane, la luarea deciziei instaurarii fanariotilor a stat si situatia externa din ce in ce mai grea a Imperiului Otoman. Incepand cu infrangerea de sub zidurile Vienei, cu rare exceptii turcii au incput sa piarda razboi dupa razboi si sa cedeze teritorii in favoarea Rusiei, a Habsburgilor sau a Venetiei. Prin urmare, si-au inasprit controlul asupra principatelor romane pentru a nu pierde aceste doua importante surse de venit. In locul unor domnitori pamanteni nesiguri, alesi de boieri si care puteau “dezerta” oricand, turcii au preferat sa numeasca domni de origine greaca, din cartierul Istanbulului numit Fanar, care ajungeau pe tron in schimbul unor bacsisuri imense, primind mandate limitate, dar care puteau fi reinoite. Cu aceasta ocazie, domnitorii celor doua tari romane erau  incadrati in sistemul administrativ otoman, fiind asimilati rangului de pasa cu doua tuiuri (tuiul fiind un stindard cu coada de cal, folosit de oficialii imperiului). Se ajunge astfel la discutia vesnica privind statutul principatelor in cadrul sistemului relatiilor internationale din secolele 18-19. Daca pana la Cantemir nu se poate pune prea mult in discutie autonomia Moldovei si Tarii Romanesti, este clar ca odata cu domniile fanariote aceasta autonomie este suprimata. Chiar daca principatele nu au fost niciodata transformate in pasalac, pe plan international ele erau vazute ca facand parte integranta din imperiu, si, prin urmare, puteau face obiectul unor “tranzactii” diplomatice, ceea ce s-a si intamplat ulterior. Oricum, pentru Basarabia ceasul fatidic se apropia din ce in ce mai repede. Fideli “testamentului” lui Petru cel Mare (un fals istoric), rusii pornisera in marsul spre Constantinopol, pe un drum ce trecea inevitabil prin Iasi si Bucuresti. Fals sau nefals, are prea mica importanta. Cert e ca in 1774 Rusia atingea prima oara Marea Neagra, capatand si drept de protectorat asupra ortodocsilor in Imperiul Otoman, adica inclusiv asupra Principatelor, ceea ce insemna ca puteau sa se amestece in treburile interne ale Moldovei si Tarii Romanesti. Iar in 1792, Rusia ajungea la Nistru, dupa ce otomanii i-au cedat Enisanul (adica zona dintre Nistru si Bug), hotarare luata prin Tratatul de la Iasi.

Rapirea Bucovinei

E important de retinut faptul ca, la fel ca in cazul Basarabiei actuale, Bucovina nu exista ca entitate separata in Moldova medievala. Ce e cunoscut azi ca Bucovina (atat cea din Romania, cat si cea din Ucraina), era pur si simplu o bucata din Tara de Sus (mai precis, o mare parte din ea) cu centrul la Suceava. Rapirea unei bucati atat de importante din teritoriul Moldovei a fost cauzata tot de un razboi ruso-turc, cel dintre 1768-1774, si de prima impartire a Poloniei (un stat mult mai lovit de soarta decat tarile romane) in 1772. Habsburgii au pretins de la Imperiul Otoman nordul Moldovei in schimbul ajutorului acordat in timpul razboiului cu Rusia (sau, mai bine zis, al neutralitatii, pentru ca austriecii nu au luat parte la acest razboi). Ca motivatie, cancelarul Kaunitz a pretins ca imperiul avea nevoie de un culoar de trecere intre Transilvania si provinica nou cucerita a Galitiei. Pentru a forta mana turcilor, austriecii au ocupat zona in litigiu inca din 1774. Folosind apoi un intreg arsenal murdar la negocieri (mita, amenintari, harti false), au reusit sa-i convinga pe turci sa semneze o conventie, in 1775, prin care Bucovina (adica “Tara Fagilor”, nume inventat de habsburgi), era smulsa Moldovei, inclusiv vechea capitala Suceava, Radauti, Putna, Voronet, Sucevita si asa mai departe. Practic era vorba de leaganul Moldovei, locul in care Bogdan a pus bazele statului medieval. La acea vreme, domnitor in Moldoca era Grigore III Ghica. Desi fanariot, impreuna cu boierii moldoveni a protestat fata de cedarea unei parti atat de importante. Ca urmare, in 1777, a fost strangulat la Iasi, la cererea austriecilor, de catre un capugiu trimis de sultan (capugiul era un fel de racket, un agent executor), in timpul unui bal. Bucovina a fost apoi alipita Galitiei si a devenit provincie separata (Mare Ducat) in 1849.

Bugeacul

In perioada anterioara invaziei mongle si imediat dupa aceea, in zona de azi a Moldovei si Basarabiei nu existau formatiuni politice stabile. Cronicile slave amintesc totusi de voievodate ale “bolohovenilor” (boloh fiind o forma denaturata a cuvantului valah), in nordul Basarabiei, si de un voievodat al brodnicilor (de origine necunoscuta, probabil vlaho-bulgara), in sudul ei. In aceasta perioada se contureaza diferentele intre Basarabia de astazi (republica Moldova) si zona din sud, de stepa,  denumita (mai tarziu) Bugeac. Initial un pasaj de trecere intre teritorii ale imperiului bulgar, dupa caderea acestuia si aparitia mongolilor, Bugeacul devine o zona individualizata, cu un caracter aparte. Principala caracteristica a Bugeacului este iesirea la mare si accesul la gura de varsare a doua mari fluvii: Dunarea si Nistrul. La gurile acestor rauri se gaseau in Evul Mediu doua fortarete care vor juca un rol imporant in istoria Moldovei si, implicit, a Basarabiei: Chilia (la varsarea Dunarii) si Cetatea Alba (la varsarea Nistrului). Aceasta din urma e situata pe locul anticului Tyras, fondat de greci, si a trecut prin mainile diversilor cuceritori, incepand cu romanii si trecand pe la bizantini, rusi kieveni, pecenegi, mongoli, genovezi si, spre sfarsitul secolului 14, chiar si maghiari. Interesant e ca in toate limbile fortareata isi pastreaza numele de Cetatea Alba (Album Castrum – lat., Leokupolis – gr., Asperon – pecenega, Akkerman – tur., Belgord – slava). Numai genovezii s-au incapatanat sa-i spuna Maurocastro, adica “cetatea neagra”. Spre deosebire de restul Basarabiei, Bugeacul a avut un caracter comercial, fiind o zona aflata la intretaierea a trei mari artele comerciale. E evident astfel ca in evul mediu era o zona extrem de cosmoplita, locuitorii ei provenind din toate natiile posibile: greci, valahi, turci,tatari,  rusi, bulgari, italieni, armeni, evrei etc. Datorita importantei comerciale, Bugeacul a fost considerat o zona strategica pentru toate puterile invecinate. Interesant e ca Bugacul a dat numele Basarabiei, dar despre aceasta problema voi vorbi un pic mai tarziu.

Formarea Moldovei

Dupa refluxul mongol, Ungaria a incercat sa-si extinda influenta spre sud-est, pentru a umple vidul de putere creat. In acest progam s-a situat incercarea de formare a unei noi Cumanii, catolice, cu centrul in zona de curbura a Carpatilor, care sa domine in acelasi timp si gurile Dunarii, intinzandu-se de-a lungul vailor Prahovei, Ialomitei si Siret. Stradaniile maghiare au fost stopate insa de aparitia voievodatelor valahe la sud de Carpati, voievodate care, in fnal, au dat nastere statului medieval Tara Romaneasca, sau Valahia. Interesanta, dara fara legatura cu subiectul acestui articol,  e discutia privind influenta cumana in fondarea acestui stat. Pentru cei interesati, cititi “Thocomerius – Negru Vodă, un voivod de origină cumană la începuturile Ţării Româneşti”, a lui Neagu Djuvara. In aceeasi politica maghiara s-a situat si incercarea lor de a forma o marca de aparare impotriva atacurilor tatare in zona de est a Carpatilor. Aceasta marca urma, eventual, sa devina nucleul unui stat tampon, vasal Ungariei. Probabil ca ulterior acest stat ar fi fost inglobat in regatul Ungariei. In acest scop, regele maghiar Ludovic I l-a insarcinat pe un anume Dragos (un voievod roman din Maramures) sa treaca muntii si sa ia in stapanire o zona aflata pe raul Siret, in nord-vestul Moldovei. Zona de la vest de Siret cunoscuse deja o migratie maghiara si germana, orasele Baia, Siret sau Suceava fiind fondate de saxoni (sasi), probabil in secolul 13. Chiar si azi exista urmasi ai acestor colonizatori, ceangaii catolici. In 1353 Dragos a trecut muntii si a stabilit centrul stapanirii sale la Baia. Dupa doar 9 ani, un alt voievod maramuresean, Bogdan, a trecut si el Carpatii, l-a alungat pe urmasul lui Dragos, Balc, si a proclamat independenta noii formatiuni politice numita Moldova (originea numelui este controversata). Ulterior, a mutat capitala la Siret si apoi la Suceava. Bogdan este considerat fondatorul statului medieval Moldova si, de asemenea, fondatorul dinastiei Musatinilor, dupa numele fiicei sale, Musata (adica frumoasa). De altfel turcii, cand vorbeau de Moldova, o numeau Bogdania (adica Tara Bogdan). Sub Bogdan si urmasii sai, teritoriul Moldovei a sporit treptat, atingand Nistrul sub Petru I Musat si Marea Neagra sub fratele acestuia, Roman I, in jurul anului 1391.

Originea numelui Basarabia

Incepand cu sfarsitul secolului 13, dupa cum am amintit mai sus, la sudul Carpatilor a inceput coagularea formatiunilor proto-statale romanesti, care au dus in final la aparitia Tarii Romanesti. Acest proces a culminat cu victoria lui Basarab I asupra lui Carol de Anjou, in locul numit generic Posada (adica trecatoare ingusta). Aceasta victorie a pus capat definitiv ambitiilor maghiare de extindere la nord de Dunare, chiar daca mult dupa aceea ungurii au emis pretentii de suzeranitate asupra Valahiei. In acelasi timp cu respingerea maghiarilor, valahii au desfiintat orice urma de stapanire mongola/tatara la vest de Prut. Mai mult decat atat, Tara Romaneasca a preluat de la unguri posesia cetatii Chilia (in jurul anului 1370) si, conform traditiei istorice, si-a extins stapanirea si in nordul Marii Negre, pana la Nistru (adica asupra Bugeacului, asa numitele “parti tataresti”). De altfel, cand otomanii au luat in stapanire acest teritoriu, ei l-au numit Basarabia, adica Tara lui Basarab, ceea ce ma face sa cred ca stapanirea Valahiei asupra acestei zone era cunoscuta de mai multa vreme. Probabil ca Basarab si urmasii lui nu au stapanit efectiv acest teritoriu, cu exceptia Chiliei. Mai degraba as crede ca Bugeacul era intr-o forma sau altul un vasal al Tarii Romanesti. Aceasta parere este intarita de un alt aspect: in Moldova medievala nu exista o separatie a tarii in functie de Prut. Moldova era impartita in Tara de Sus, cu centrul la Suceava, nucleul initial al stapanirii lui Bogdan, si Tara de Jos. Fiecare era condusa de un vornic, vornicul Tarii de Jos fiind mare vornic si al doilea om in stat. Unii istorici fac analogie cu cazul similar al Tarii Romanesti, unde Banul Olteniei era la fel, al doilea om in stat, si pun acest lucru pe seama faptului ca s-ar fi produs in ambele cazuri o unire benevola, si nu o cucerire. Cu alte cuvinte, voievodatele Olteniei si cel (presupus) al Moldovei de Jos au acceptat unirea cu voievodatele mai mari in schimbul unor privilegii si al unui statut special. In orice caz, toate acestea sunt speculatii, singura certitudine fiind faptul ca, intr-o anume perioada, sudul Basarabiei de azi a apartinut Tarii Romanesti (pana spre domnia lui Mircea cel Batran) si ca de acolo i se trage si numele.

Stefan cel Mare

Este evident ca domnia lui Stefan cel Mare a fost cea mai importanta domnie din istoria Moldovei, dar ea este marcata de doua aspecte negative care vor avea o mare importanta mult mai tarziu. Primul este acceptarea suzeranitatii Imperiului Otoman, prin plata unui tribut anual (dupa, e drept, cateva razboaie extrem de sangeroase) in 1487. Paradoxal e ca plata acestui tribut venea dupa o victorie impotriva turcilor, dar presiunea Poloniei l-a fortat pe Stefan sa accepte pacea cu otomanii. Ulterior, pacea cu Imperiul Otoman a fost intarita in 1503. Moldova devenea astfel oficial stat vasal al Turciei, cu grave consecinte pentru Basarabia, dupa cum vom vedea mai tarziu. A doua nereusita a lui Stefan a fost pierderea cetatilor Chilia si Cetatea Alba, in 1484, dupa o invazie fulgeratoare a turcilor. Otomanii au format in regiune un sangeac (unitatea administrativa militara) si i-au dat numele de Basarabia (dupa cum am amintit mai sus). Tot de la turci vine denumirea de Bugeac, adica triunghi, sau colt. Acest eveniment sta la baza separatiei ulterioare care s-a facut intre Basarabia sudica (sau Basarabia veche) si restul provinciei cuprinsa intre Prut si Nistru. Ca o paranteza, merita amintite imprejurarile in care cetatea Chilia a ajuns in mainile lui Stefan cel Mare: cand Mahomed II a invadat Tara Romaneasca in 1462, pentru a-l pedepsi pe Vlad Tepes, Stefan a atacat cetatea Chilia de frica sa nu cada in mainile otomanilor. Aparata de o garnizoana mixta vlaho-maghiara (maghiarii fiind aliati cu Tepes), cetatea a rezistat, Stefan fiind chiar ranit de o sageata in picior, rana care nu s-a vindecat pe deplin pana la sfarsitul vietii. Voievodul moldovean a revenit insa peste 3 ani si a cucerit cetatea dupa un nou asediu, dar stapanirea asupra cetatii a fost vremelnica. Revenind la posesia otomana a Bugeacului, mai trebuie amintit ca turcii au pus mana si pe Tighina, in 1538, cand domnitor era Petru Rares. Otomanii au redenumit Tighina Bender, Cetatea Alba a devenit Akkerman, si langa Chilia au construit o noua fortareata, Ismail.

“Basarabia, pamant romanesc”- partea 3

De cativa ani, se poate vedea scris pe ziduri prin oras, pe stadioane, mai nou pe trenuri, expresia “Basarabia, pamant romanesc”. E o actiune civica, politica, un simplu moft intelectual, nu am de unde sa stiu. Dar sunt convins ca multi dintre cei care imbratiseaza aceasta lozinca stiu prea putine (sau chiar deloc) despre ce inseamna Basarabia, care este istoria acestui teritoriu si in ce conditii a ajuns sa aiba o identitate proprie.

Inceputurile

Se stiu destul de putine despre acest teritoriu in perioada preistorica. Cert e ca in izvoarele grecesti se mentioneaza existenta triburilor getice numite generic tyrageti (de la Tyras = Nistru). Pe langa aceste triburi, de-a lungul vailor Prutului sau Nistrului patrunsesera triburile germanice ale Bastarnilor, iar la rasarit se gaseau populatii scitice, in special sarmatii, cu cele doua mari triburi: roxolanii si iazigii (care mult mai tarziu au dat numele Targului Iesilor, azi Iasi). In sudul actualei Basarabii apar incepand cu secolul 7 iHr grecii, care fondeaza o serie de colonii pe tarmul vestic si nordic la Marii Negre. Pentru o scurta perioada de timp, Basarabia impreuna cu Moldova au facut parte din marele stat geto-dacic condus de Burebista, destramat dupa scurt timp. Dupa cucerirea romana, Basarabia si o mare parte din Moldova raman in afara influentei imperiului. Costobocii din nordul Moldovei si Basarabiei invadeaza imperiul de cateva ori impreuna cu bastarnii. Dar dupa faimoasa retragerea aureliana (271) mentiunile scrise dispar aproape cu totul. Evolutia ulterioara a acestei zone ne facem sa credem ca a cunoscut o romanizare lenta, asemanatoare cu a altor zone istorice, Oltenia, Valahia sau Transilvania.

“Anii intunecati”

Epocii medievale timpurii i s-a dat numele de “epoca intunecata” dintr-un motiv foarte intemeiat: lipsa aproape completa a oricaror izvoare scrise. Evolutia Basarabiei si Moldovei poate fi doar presupusa, comparand-o cu evolutia altor zone geografice depsre care stim mai multe amanunte. Cert e ca, prin secolul 4, zona dintre Carpati si Nistru era sub stapanirea mai mult sau mai putin aproximativa a gotilor, triburi germanice cu originea probabila Suedia, coborate din nord de-a lungul vailor raurilor, alaturi de verii lor gepizii. In jurul anului 370, locul acestor neamuri e luat de celebrii huni (fara nici o legatura cu ungurii), dar imperiul lor dispare dupa moartea lui Attila (451). De vidul de putere creat profita triburile slave si avare, care ocupa nordul Marii Negre. In 602, in urma unei rascoale a armatei bizantine, slavii patrund la sud de Dunare, ocupand o mare parte a Peninsulei Balcanice, avand un rol major in distrugerea romanitatii sud-dunarene (care abia supravietuieste azi). Cam in aceeasi perioada, sudul Basarabiei este ocupat de o ramura a triburilor bulgare (atentie, de origine turcica), care ulterior (aproximativ 650-680) vor invada si ele Balcanii, supunand populatiile slave, amestecandu-se cu acestea si dandu-le numele. Mai tarziu, bulgarii sud-dunareni se vor slaviza complet. Pentru o perioada de timp, sudul Basarabiei, impreuna cu Dobrogea, vor constitui un culoar de legatura intre bulgarii balcanici si cei din nordul Marii Negre. Pe parcursul secolului 8, in zona se perinda si triburile varegilor (sau Rus, triburi suedeze care ocupau in acea perioada nord-vestul Rusiei de azi precum si zona Kievului), apar apoi prietenii nostri ungurii, iar pe la 850 Basarabia, Moldova si Valahia intra sub stapanirea pecenegilor, tot triburi turcice. La randul lor, dupa vreo doua secole (1080), pecenegii sunt distrusi de cumani (evident, tot turci), care le iau locul.

Invazia mongola

Ce faceau romanii in toata aceasta perioada? Nimeni nu stie. Ei sunt mentionati foarte putin in cronici care, atunci cand aduc vorba de aceasta zona, folosesc termeni ce pomenesc populatia stapanitoare: Gotia (confuzie voita sau nu cu Getia), Bulgaria, Pecenegia, Cumania etc. Dar este evident ca, asa cum s-a intamplat peste tot in Eauropa, populatia autohtona continua sa fie majoritara, este cea care cultiva pamantul si intretine elita militara si nomada a cuceritorilor. Distrusi de razboaiele si invaziile succesive, nomazii sunt asimilati pe rand de catre romani, disparand fara a lasa urme in vorbire, cu exceptia catorva toponime. O singura populatie nomada a reusit sa se adapteze vietii sedentare, asimiland fortat populatia luata in stapanire si amenintand astfel existenta romanilor: maghiarii. Dupa fuga lor din nordul Marii Negre, de frica pecenegilor, maghiarii au traversat Carpatii prin nord, au patruns in Transilvania ocupand apoi Panonia. Dupa ce au fost infranti de germani, in 855, maghiarii s-au indreptat spre est si sud, ocupand Transilvania si parti din Serbia, Croatia si Bulgaria. Fara nici o indoiala, maghiarii ar fi reusit sa ocupe si Valahia si Moldova, poate chiar si Basarabia, daca nu ar fi intervenit cei mai teribili dintre toti nomazii care au parasit Asia: mongolii. Incepand cu 1228 mongolii au distrus hanatul cuman, fortandu-i pe acestia sa fuga in Ungaria, pentru ca, mai apoi, in 1241, sa invadeze Europa centrala, pradand pe drum si Moldova, Valahia sau Transilvania. Dupa refluxul hoardei, cumanii au revenit in zona centrala a Romaniei de azi, formand o noua Cumanie, restransa, in Valahia si sudul Moldovei. Sub denumirea Hoarda de Aur, mongolii (ulterior tatarii) au continuat sa invadeze zonele locuite de romani, insa puterea lor a inceput treptat sa slabeasca. Amenintarea lor a ramas insa suficient de puternica pentru a forta regatul maghiar sa se limiteze la granitele naturale ale Carpatilor.

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 2

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 3