Blogo Volante

Aseara (joi, 30 septembrie) am trait iarasi o seara magica, o adevarata sarbatoare, sarbatoarea Sfantului Napoli si a Sfantului mucenic Cavani. Cei care ma cunosc stiu ca sunt un ateu inversunat. Dar evenimentele de joi seara au zguduit serios convingerile mele atee. Pentru ca inca o data am avut senzatia ca in ceruri se afla, intr-adevar, un zeu. La ora 20:16 nimic nu ar fi anuntat acest lucru. Eram la munca, aveam o zi mizerabila si, in ghen(ce)a, echipa spurcata conducea cu un neverosimil 3-0.

Cine s-ar fi gandit, oare, ca peste 100 si ceva de minute, intreaga tara avea sa fie cuprinsa de sarbatoare? Binenteles ca eu, ajutat de un alt adevarat credincios, Vag. Cu moralul nezdruncinat, am propovaduit cui voia sa ma asculte ca, la finalul partidei, natia spurcata va fi in doliu. Cu toate astea, spre rusinea mea, trebuie sa recunosc ca in minutul 95 al meciului nu mai speram la nimic. Asalturile napoletane pareau in zadar, “templul fotbalului romanesc” mustea de entuziasm, iar spurcatii de la locul de munca erau in delir. Dar a venit acel minut magic, 98, si s-a facut dreptate! Eforturile macaronarilor (macarone….. remember boro????) au fost rasplatite si Cavani a ingropat cu un sut imparabil toate sperantele gloatei ros-albastre… Victorieeeeeeeee!!!! Nu conteaza ca a fost egal, acest gol nesperat a infipt un pumnal in inimile spurcate, mai dureros ca orice infrangere. A facut dreptate intr-un meci care parea ca se indrepta spre un final fericit. Si cine credeti ca a fost de vina si a fost scos tap ispasitor pentru acest gol? Binenteles, arbitrul! Marcin Borski, polonez! De curiozitate, cautati steagul Poloniei pe net. L-ati gasit? Ce culori are? Coincidenta? Nu cred, este predestinare!!! Ce a facut acest arbitru ca sa merite revarsarea de furie urat mirositoare? (cu aroma de branza si cacareze). Pai haideti sa derulam firul meciului. Read the rest of this entry »

Fi-miu e nebun! Si zic asta cu toata responsabilitatea. Aseara am ajuns si eu acasa, de la munca, pe la 12 jumate. Casa era scufundata in bezna, asa ca mi-am zis ca am noroc si o sa am si eu cateva ore sa ma relaxez. Slabe sanse. Cum am facut putin zgomot in sufragerie am auzit din dormitor: “Tati, tati!”. Nu am avut ce sa fac, asa ca m-am indreptat spre sursa zgomotului. Cum am intrat, am simtit cum o piticanie ma apuca de picioare si ma imbratiseaza. Apoi, binenteles, “Tati, nani!”, si m-am pomenit tras spre pat. Odata intrat in dispozitiv, am fost nevoit intai sa eliberez locul de doua masinute, o undita, o caracatita si vreo doi pesti. Apoi m-am lungit si m-am prefacut ca brusc m-a luat somnul. Read the rest of this entry »