Blogo Volante

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 1

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 2

Sfarsitul evului mediu

Dupa domnia lui Stefan, cu scurte exceptii, vasalitatea fata de Imperiul Otoman nu a mai fost pusa in discutie de catre domnitorii moldoveni. In cateva randuri, actul de vasalitate a fost reinoit, de exmplu sub Petru Rares, in 1538. Totodata, dominatia otomana s-a intarit, in primul rand pe cale economica, tributul anual crescand constant pe tot parcursul evului mediu. Spre sfarsitul secolului 16, odata cu declinul otomanilor, in Moldova a inceput sa se faca iar simtita influenta poloneza, dar incercarile Poloniei de a isi instaura suzeranitatea asupra Moldovei au esuat. Spre sfaristul secolului 17, Moldova, ca si Tara Romaneasca, desi autonome pe plan intern, nu mai aveau o politica externa proprie, fiind obligate sa se conformeze poruncilor venite de la Istanbul. Cel mai celebru exemplu este asediul Vienei, din 1683, cand Serban Cantacuzino si Gheorghe Duca au facut parte cu trupele lor din armata turca. E cunoscuta legenda conform careia tunarii valahi si moldoveni trageau cu ghiulele din paie asupra vienezilor asediati. Cu toate acestea, pe plan intern amestecul turcilor era neglijabil, ei intervenind uneori pentru a pune pe tron un domnitor mai cooperant.

Dimitrie Cantemir si inceputul sfarsitului

Dimitrie Cantemir este un personaj destul de cunoscut romanilor. Toti stiu portretul lui intr-o frumoasa armura, cu peruca la moda si o carte in mana. Pe plan cultural, Cantemir a fost unul din marii carturari ai vremii, recunoscut pe plan european. Din pacate, nu a fost si un mare politician, domnia sa de scurta durata avnd consecinte nefaste asupra istoriei ulterioare a Moldovei si a Basarabiei. Ajuns pe tron in 1710, Cantemir a incercat sa scape de sub jugul otoman (din ce in ce mai greu de suportat). Pentru a reusi acest lucru, el a apelat la o putere europeana in plina expansiune, Imperiul Rus, pe atunci condus de Petru I. Intr-o intelegere secreta semnata la Lutsk, Cantemir se declara vasal al Imperiului Rus. Ca urmare a acestui tratat, armata rusa a invadat Moldova (pentru prima oara in istorie, dar, din pacate, nu si pentru ultima oara). Dar in batalia de la Stanilesti (pe Prut), armata ruso-moldoveana a fost infranta de turci. Cantemir a fugit in Rusia, unde a trait ca un print pana la moartea lui. Din pacate pentru tara, actiunile sale au avut urmari din cele mai nefaste. Nemultumiti de actiunile moldovenilor, la care se adauga si situatia din Tara Romaneasca, otomanii au decis sa schimbe sistemul de guvernare al Principatelor, inlaturand domniile pamantene si instaurand regimuri fanariote. In plus, turcii au ocupat Hotinul (cel mai nordic punct al Romaniei mari), in 1712, si l-au transformat in raia, adica teritoriu supus legii musulmane.

Fanariotii

Pe langa problemele interne ale principatelor romane, la luarea deciziei instaurarii fanariotilor a stat si situatia externa din ce in ce mai grea a Imperiului Otoman. Incepand cu infrangerea de sub zidurile Vienei, cu rare exceptii turcii au incput sa piarda razboi dupa razboi si sa cedeze teritorii in favoarea Rusiei, a Habsburgilor sau a Venetiei. Prin urmare, si-au inasprit controlul asupra principatelor romane pentru a nu pierde aceste doua importante surse de venit. In locul unor domnitori pamanteni nesiguri, alesi de boieri si care puteau “dezerta” oricand, turcii au preferat sa numeasca domni de origine greaca, din cartierul Istanbulului numit Fanar, care ajungeau pe tron in schimbul unor bacsisuri imense, primind mandate limitate, dar care puteau fi reinoite. Cu aceasta ocazie, domnitorii celor doua tari romane erau  incadrati in sistemul administrativ otoman, fiind asimilati rangului de pasa cu doua tuiuri (tuiul fiind un stindard cu coada de cal, folosit de oficialii imperiului). Se ajunge astfel la discutia vesnica privind statutul principatelor in cadrul sistemului relatiilor internationale din secolele 18-19. Daca pana la Cantemir nu se poate pune prea mult in discutie autonomia Moldovei si Tarii Romanesti, este clar ca odata cu domniile fanariote aceasta autonomie este suprimata. Chiar daca principatele nu au fost niciodata transformate in pasalac, pe plan international ele erau vazute ca facand parte integranta din imperiu, si, prin urmare, puteau face obiectul unor “tranzactii” diplomatice, ceea ce s-a si intamplat ulterior. Oricum, pentru Basarabia ceasul fatidic se apropia din ce in ce mai repede. Fideli “testamentului” lui Petru cel Mare (un fals istoric), rusii pornisera in marsul spre Constantinopol, pe un drum ce trecea inevitabil prin Iasi si Bucuresti. Fals sau nefals, are prea mica importanta. Cert e ca in 1774 Rusia atingea prima oara Marea Neagra, capatand si drept de protectorat asupra ortodocsilor in Imperiul Otoman, adica inclusiv asupra Principatelor, ceea ce insemna ca puteau sa se amestece in treburile interne ale Moldovei si Tarii Romanesti. Iar in 1792, Rusia ajungea la Nistru, dupa ce otomanii i-au cedat Enisanul (adica zona dintre Nistru si Bug), hotarare luata prin Tratatul de la Iasi.

Rapirea Bucovinei

E important de retinut faptul ca, la fel ca in cazul Basarabiei actuale, Bucovina nu exista ca entitate separata in Moldova medievala. Ce e cunoscut azi ca Bucovina (atat cea din Romania, cat si cea din Ucraina), era pur si simplu o bucata din Tara de Sus (mai precis, o mare parte din ea) cu centrul la Suceava. Rapirea unei bucati atat de importante din teritoriul Moldovei a fost cauzata tot de un razboi ruso-turc, cel dintre 1768-1774, si de prima impartire a Poloniei (un stat mult mai lovit de soarta decat tarile romane) in 1772. Habsburgii au pretins de la Imperiul Otoman nordul Moldovei in schimbul ajutorului acordat in timpul razboiului cu Rusia (sau, mai bine zis, al neutralitatii, pentru ca austriecii nu au luat parte la acest razboi). Ca motivatie, cancelarul Kaunitz a pretins ca imperiul avea nevoie de un culoar de trecere intre Transilvania si provinica nou cucerita a Galitiei. Pentru a forta mana turcilor, austriecii au ocupat zona in litigiu inca din 1774. Folosind apoi un intreg arsenal murdar la negocieri (mita, amenintari, harti false), au reusit sa-i convinga pe turci sa semneze o conventie, in 1775, prin care Bucovina (adica “Tara Fagilor”, nume inventat de habsburgi), era smulsa Moldovei, inclusiv vechea capitala Suceava, Radauti, Putna, Voronet, Sucevita si asa mai departe. Practic era vorba de leaganul Moldovei, locul in care Bogdan a pus bazele statului medieval. La acea vreme, domnitor in Moldoca era Grigore III Ghica. Desi fanariot, impreuna cu boierii moldoveni a protestat fata de cedarea unei parti atat de importante. Ca urmare, in 1777, a fost strangulat la Iasi, la cererea austriecilor, de catre un capugiu trimis de sultan (capugiul era un fel de racket, un agent executor), in timpul unui bal. Bucovina a fost apoi alipita Galitiei si a devenit provincie separata (Mare Ducat) in 1849.