Blogo Volante

Asta seara Romania joaca un meci decisiv pentru calificarea la Mondiale, la Constanta, cu Serbia. Si, ca de obicei in ultimii ani, ma incearca doua sentimente contradictorii: a tine sau a nu tine cu Nationala… Si sunt convins ca multi microbisti (indiferent de echipa de club pe care o sustin) au o stare de spirit asemanatoare. Imi aduc aminte de vremurile de acum 10-15 ani, cand toata lumea sustinea echipa nationala neconditionat. Victoriile declansau o efervescenta de nedescris, iar infrangerile generau un doliu national. Astazi, victoriile si infrangerile se succed fara a mai avea vreun impact asupra moralului suporterilor. O sa insir mai jos (in ordine aleatorie) cateva din motivele care, cred eu, au dus la instrainarea nationalei de sustinatorii ei.

• Lipsa rezultatelor – desi nu cel mai important criteriu, e usor de inteles faptul ca o serie de rezultate pozitive pot duce la trecerea cu vederea peste multe din tarele fotbalului romanesc la nivel de reprezentativa. Cu alte cuvinte, oamenii pot intelege stilul machiavelic al conducerii fotbalului, atata vreme cat scopul este atins, indiferent de mijloace (prin scop inteleg participarea la turneele finale).
• Maturizarea suporterilor – acum 10-15 ani erau doua categorii de suporteri, ai’ batrani, care nu prinsesera decat celebra calificare din ‘70, neobisnuitit cu noul statut al nationalei, acela de echipa de elita in Europa, si ai’ tineri, care oricum erau cuprinsi de acel elan specific perioadei post-revolutionare si erau suficient de naivi ca sa nu inteleaga anumite chestii, sau sa inchide ochii in fata lor. Acum, si datorita presei si numeroaselor televiziuni de sport, suporterii au devenit suficient de informati si suficient de patiti ca sa nu mai inghita gogosile fabricate la casa fotbalului si nu se mai entuziasmeaza cand Romania mai obtine o performanta intamplatoare, printr-un concurs de imprejurari favorabil.
• Jucatorii natioanlei – atunci erau, parca, legati mai mult de restul poporului. Erau ai nostri, proletari, multi ii vazusera jucand in campionatul intern, sau la echipa de tineret, salariile nu erau atat de nesimtite, nu tineau mereu capul de afis in ziarele de scandal. Cand apareau la televizor pareau induiosatori in naivitatea lor, acum par doar nesimtiti si ingamfati. Faptul ca fug din tara la varste fragede, amagiti de mirajul Occidentului, nu ii ajuta deloc, nici pe plan fotbalistic, nici in planul popularitatii. Mai adaugam si fitele pe care le fac de multe ori cand sunt chemati la nationala, scandalurile pe care le provoaca inainte de fiecare meci, certurile cu antrenorii si avem un tablou complet.
• Antrenorii – inainte poporul nu se pricepea la fotbal asa bine ca azi. Erau tot 22 de milioane de antrenori, dar erau antrenori de divizia C, acum si-au luat toti licenta PRO. Asa ca, daca inainte mergea sa avem la nationala antrenori vazuti doar ca niste indrumatori, ca niste profesori, ca niste parinti mai mari (alde tata Puiu, sau nea Imi, sau dom’ profesor Mircea Radulescu), acum lumea vrea profesionisti, tehnicieni consacrati, care sa aiba idei clare de tactica si viziune in joc. Ceea ce inseamna ca, pana nu vom avea un antrenor strain, acest subiect va fi mereu unul de frictiune intre public si echipa nationala.
• Fratii Becali – impartind numele de “cancerul fotbalului romanesc” impreuna cu alte cateva “personalitati”, fratii Victor si Ioan “Giovanni” Becali au pus stapanire pe nationala, ajutati de imprejurari si de nepasarea, dezinteresul sau, poate, interesul celor de la federatie. Avand drept clienti nume sonore precum Hagi, Popescu, Adrian Ilie, Chivu sau Mutu (pana de curand), becaliotii au capatat o influenta decisiva asupra convocarilor la nationala, fortand diversi antrenori sa cheme jucatori iesiti din forma, umflati cu pompa sau, pur si simplu, fara valoare, pentru a le creste cota si a-i putea vinde (a se citi “a da teapa”) la diverse cluburi din afara. Lista e prea lunga, nu are rost sa insir aici toti ratatii care au jucat in tricoul nationalei, s-au transferat apoi la un club de liga a doua din Spania, sau prin China/Coreea si apoi au disparut din peisaj.
• Statul roman – presedintele sau primul ministru isi aduc aminte de nationala doar in an electoral sau cand e vreun meci important (cum e cazul acum), prilej de a face o baie de multime, sau de a-si face imagine pe spinarea “vedetelor” – cum e cazul acum cu Basescu, un traseist al stadioanelor din Romania, fie ele Giulesti, Ghencea sau Farul. Imi aduc aminte si de alt penibil, Constantinescu. Cum a cazut el in fund incercand sa demonstreze ca “stie cu mingea”… In fine. Ce ma intereseaza pe mine e sa vad o minima implicare a guvernului in acest fenomen, sa vad cum ia cutitul in mana si taie in carne vie clica de hoti de la federatie, sau ca da niste legi clare care sa reglementeze functionarea federatiei si ligii, aceste fabrici de spalat bani.
• Ca tot veni vorba, FRF – Anii trec, vremurile se chimba, numai Mircea Sandu ramane “nemuritor si rece”, ca Sfinxul de la Gizeh. Iar alaturi de el stau de veghe alti “grei” ai fotbalului, gen Apolzan, Kassai, mai nou Prunea si Lupescu (doi sclavi). Bazandu-se pe o piramaida de relatii cu baza infipta bine in ligile inferioare, Nashu’ poate dormi linistit, stiind ca nici in 200 de ani nu se va gasi un contra-candidat capabil sa-l inlature de la carma federatiei. S-a vazut limpede in momentul in care a maturat pe jos cu Gica Popescu, in ciuda charismei celui din urma (a se citi “influenta clanului Becali”). Ce performante deosebite il recomanda pe acest individ: doua-trei calificari la turneele finale, obtinute pe spinarea lui Hagi, Raducioiu & Co. In rest, esecuri pe linie. Nationala mare se chinuie, reusind cu greu sa se mai califice la un turneu final, la concurenta cu Bulgaria, Lituania, Norvegia si alte “forte” ale fotbalului european. Nationala mica, condusa mereu de antrenori de mana a treia, ne-a obisnuit cu esecurile continue. La nivel de club, FRF isi ascunde neputinta pasand pisica in ograda LPF, condusa de alt nemuritor, MitiCa Corleone Dragomir, mare patron al blaturilor si degraba aruncatoriu de batista pe tambal. De unde si valoarea jucatorilor din campionatul intern care ajung la nationala, vezi Nicolita si altii. In apararea lui, Sandu ne arunca praf in ochi cu numirea lui in comitetul executiv UEFA, rezultatul imediat fiind speculatiile privind blatul cu arbitrii, din meciul cu Olanda. Se mai poate lauda cu celebra si pompos denumita “Casa a Fotbalului”. Si, mai nou, cu finala Cupei Uefa din 2012, de pe mult prea laudatul stadion virtual national. Pana atunci, nationala joaca pe unde apuca, mai pe la Piatra Neamt, mai pe la Constanta, in fata a 7-8000 de oameni, ca pentru ceilalti nu mai sunt bilete, ca le-a primit “Familia Fotbalului”.
• Familia Fotbalului – o alta familie bastarda a societatii romanesti, defineste intreaga clica de lipitori, paduchi si capuse care paraziteaza fotbalul, mai bine zis il sufoca. E prezenta mereu la marile evenimente, prin avioanele care zboara spre europene sau mondiale, la tribuna oficiala, la evenimente mondene unde diversi sponsori ofera premii grase etc. Cine face parte din aceasta familie? Pai cam toata lumea “buna”: membrii frf si lpf, familiile lor (sotii, prietene, frati, veri, cumnati, matusi, unchi, bunici), rudele fotbalistilor, sponsori, maseuri, soferi, ospatari, diversi politicieni populisti, primari, militieni, securisti etc. Nici daca dadeai cu tunul nu-i puteai aduna mai bine. Singurul avantaj ar fi ca, in caz de atentat terorist, scapam de toti odata. In rest, dezavantaje cat cuprinde, mai ales pentru suporterii care stau ca prostii ore intregi la cozi fara a prinde bilet.
• Piturca – acest individ este in sine un motiv suficient pentru a indeparta orice om de bine de echipa reprezentativa. Vesnic scarbit, sictirit si ciufut, barbugiul sef de la nationala sfideaza cu buna stiinta suporterii, presa, bunul simt cu maniera lui de a vorbi, de a se purta, de a face selectia etc. Arogant cand obtine o victorie, mai arogant cand pierde umilitor cu alde Lituania, ne flutura la nesfarsit in fata ochilor marile lui performante (doua calificari la turnee finale). In nesimtirea lui cat casa refuza isi asume vreo responsabilitate in privinta rusinii de meci cu Olanda, in care i-a interzis nationalei sa atace, preferand sa se apere in fata unei echipe care nu voia sa ne dea gol. Uita ca ne-am calificat la europene numai si numai datorita Albaniei, care a smuls 4 puncte Bulgariei, si asta doar dupa ce nationala a primit cadou un gol din ofsaid, datorita legaturilor mafiote ale lui Sandu cu UEFA. Pe plan tactic, Piturca a reusit sa inventeze un nou sistem de joc, cu 7 fundasi, 2 inchizatori si un atacant retras. cu care a reusit sa obtina doua rezultate epocale de egalitate cu o Franta obosita si o Italie vlaguita. Cu un tupeu fantastic, individul a refuzat sa-si dea demisia dupa Euro 2008, dar si dupa umilitorul 0-3 cu Lituania, poate cel mai rusinos rezultat al nationalei in ultimii 20 de ani. Iar daca diseara Romania va suferi inca o infrangere (mai mult ca sigur), ratand astfel calificarea, nesimtitul va refuza sa plece, ramanand antrenor ca sa-si incaseze salariul degeaba. Mai adaugam si implicarea in scandalul Valiza, unde a semnat in fals, pentru a-i permite amicului Jiji Becali sa scape basma curata, selectiile facute pe baza de spaga si cadouri (vezi masina primita de la Marica)  si avem un portret cat de cat complet al acestui caracter infect.
• Prunea si Lupescu - acesti haiduci post-moderni ne-au dat pentru o luna iluzia ca se poate schimba ceva in fotbalul romanesc. Dupa care, in purul stil romanesc, s-au dat cu dusmanul, lingand mana care le-a tras o palma. Pentru asta, sunt cei mai demni de dispret oameni din fotbalul romanesc. Macar de la Sandu si Dragomir stiai dinainte la ce sa te astepti. Acum au titluri pompoase gen director general frf, sau director relatii internationale, dar in realitate sunt doar lacheii lui Sandu, mainile cu care acesta scoate castanele din foc. Tot ei sunt, probabil, si primii care vor cadea in cazul unui scandal major (cum ar fi, de pilda, scandalul punctelor scazute Timisoarei).
• Radicalizarea suporterilor echipelor de club – pe vremuri, datorita sistemului, de multe ori echipa nationala se confunda cu diverse echipe de club (steaua, Dinamo sau, mai rar, Craiova). Oamenii erau invatati ca, atunci cand joaca in cupele europene, echipele trebuie sustinute, pentru ca sunt romani si e vorba de prestigiul nostru national. Iar la nationala nimeni nu tinea cont ca Hagi juca la steaua, Sabau la Dinamo, Camataru la Craiova samd. Dupa revolutie, odata intrati in economia capitalista, suporterii s-au inrait, au invatat ce inseamna concurenta si ca succesul echipelor adverse, in campionat sau pe plan extern, e echivalent cu insuccesul echipei favorite. Au aparut prin urmare atitudini considerate “nepatriotice” de catre presa sau familia fotbalului, cum ar fi manifestarile de bucurie dupa eliminarea stelei de catre Boro in semifinalele UEFA. Odata cu ostracizarea acestor manifestari si a acestor suporteri a aparut un curent paralel, care obliga suporterii sa sutina neconditionat o anumita echipa de club, echipa “bunilor romani”, denumita la misto sau chiar pe bune “echipa nationala”. Adaugam faptul ca, de vreo 17 ani incvoace, nationala e condusa exclusiv de fost antrenori sau jucatori ai acestei echipe si intelegem de ce suporterii altor cluburi intampina greutati cand e vorba de sutinerea nationalei. In care nationala, indiferent de forma aratata, se regasesc mereu 5-6 jucatori de la echipa sus-amintita. 

In fine, cred ca as mai putea gasi inca pe atatea motive daca as sta sa ma mai gandesc. Cert e ca nu pot scapa orice as face de senzatia ca “nationala noastra” a deventi “nationala lor”, ca intr-un fel sau altul “ei” ne-au furat bucuria. Cum ma mai pot bucura eu la o victorie a echipei noastre cu Serbia, cand stiu ca acea victorie nu face decat sa consolideze scaunul lui Piti, ca ii va mai asigura lui Sandu inca 20 de ani in fruntea FRF, ca le va mai baga fratilor Becali inca 3 milioane de euro in buzunare, sau ca Basescu va avea cu 1,5% mai multe voturi la urmatoarele alegeri… Pe de alta parte ma gandesc ca observatorii din afara nu tin cont de aceste lucruri, ca pentru ei o eventuala victorie a Romaniei ar fi o surpriza si, cu siguranta, ar fi foarte surprinsi sa afle ca in tara multi si-au dorit ca, de fapt, Romania sa piarda.

As fi ingrat sa nu recunosc ca m-as bucura sa bata Romania diseara, cel putin pentru cateva minute. Dar la fel m-as bucura si sa piarda, doar pentru a vedea fata mohorata a Satanei, cum le povesteste el ziaristilor ca a bagat in teren cea mai ofensiva echipa a Romaniei si cei mai in forma jucatori, dar terenul nefavorabil si vantul care a batut dinspre mare a facut ca sarbii sa ne marcheze vreo 4 goluri, cu toata opozitia bravilor nostri fundasi. Pe de alta parte, mi-e si frica sa ma gandesc cum vor suna declaratiile lui, ale lui Sandu, Dragomir, Prunea, Lupescu etc in caz ca Romania castiga. Sau cum vor suna daca ne vom califica la mondiale… Oricum, e cert ca indiferent de rezultatul meciului cu Serbia, nimic nu se va schimba in aceasta lume fantastica si paralela care este lumea fotbalului romanesc.