“Basarabia, pamant romanesc” – partea 1

Filed Under (Istoria nu e doar pentru tocilari) by sorin on 26-03-2009

Disclamer:  Mentionez ca nu sunt afiliat, nu simpatizez si nu impartasesc ideologia unor grupari de genul Noua Dreapta.  Unde nu este specificat exact, Moldova se refera la zona geografica din estul Romaniei actuale si nu la actual stat al Moldovei

De cativa ani, se poate vedea scris pe ziduri prin oras, pe stadioane, mai nou pe trenuri, expresia “Basarabia, pamant romanesc”. E o actiune civica, politica, un simplu moft intelectual, nu am de unde sa stiu. Dar sunt convins ca multi dintre cei care imbratiseaza aceasta lozinca stiu prea putine (sau chiar deloc) despre ce inseamna Basarabia, care este istoria acestui teritoriu si in ce conditii a ajuns sa aiba o identitate proprie.

Inceputurile

Se stiu destul de putine despre acest teritoriu in perioada preistorica. Cert e ca in izvoarele grecesti se mentioneaza existenta triburilor getice numite generic tyrageti (de la Tyras = Nistru). Pe langa aceste triburi, de-a lungul vailor Prutului sau Nistrului patrunsesera triburile germanice ale Bastarnilor, iar la rasarit se gaseau populatii scitice, in special sarmatii, cu cele doua mari triburi: roxolanii si iazigii (care mult mai tarziu au dat numele Targului Iesilor, azi Iasi). In sudul actualei Basarabii apar incepand cu secolul 7 iHr grecii, care fondeaza o serie de colonii pe tarmul vestic si nordic la Marii Negre. Pentru o scurta perioada de timp, Basarabia impreuna cu Moldova au facut parte din marele stat geto-dacic condus de Burebista, destramat dupa scurt timp. Dupa cucerirea romana, Basarabia si o mare parte din Moldova raman in afara influentei imperiului. Costobocii din nordul Moldovei si Basarabiei invadeaza imperiul de cateva ori impreuna cu bastarnii. Dar dupa faimoasa retragerea aureliana (271) mentiunile scrise dispar aproape cu totul. Evolutia ulterioara a acestei zone ne facem sa credem ca a cunoscut o romanizare lenta, asemanatoare cu a altor zone istorice, Oltenia, Valahia sau Transilvania.

“Anii intunecati”

Epocii medievale timpurii i s-a dat numele de “epoca intunecata” dintr-un motiv foarte intemeiat: lipsa aproape completa a oricaror izvoare scrise. Evolutia Basarabiei si Moldovei poate fi doar presupusa, comparand-o cu evolutia altor zone geografice depsre care stim mai multe amanunte. Cert e ca, prin secolul 4, zona dintre Carpati si Nistru era sub stapanirea mai mult sau mai putin aproximativa a gotilor, triburi germanice cu originea probabila Suedia, coborate din nord de-a lungul vailor raurilor, alaturi de verii lor gepizii. In jurul anului 370, locul acestor neamuri e luat de celebrii huni (fara nici o legatura cu ungurii), dar imperiul lor dispare dupa moartea lui Attila (451). De vidul de putere creat profita triburile slave si avare, care ocupa nordul Marii Negre. In 602, in urma unei rascoale a armatei bizantine, slavii patrund la sud de Dunare, ocupand o mare parte a Peninsulei Balcanice, avand un rol major in distrugerea romanitatii sud-dunarene (care abia supravietuieste azi). Cam in aceeasi perioada, sudul Basarabiei este ocupat de o ramura a triburilor bulgare (atentie, de origine turcica), care ulterior (aproximativ 650-680) vor invada si ele Balcanii, supunand populatiile slave, amestecandu-se cu acestea si dandu-le numele. Mai tarziu, bulgarii sud-dunareni se vor slaviza complet. Pentru o perioada de timp, sudul Basarabiei, impreuna cu Dobrogea, vor constitui un culoar de legatura intre bulgarii balcanici si cei din nordul Marii Negre. Pe parcursul secolului 8, in zona se perinda si triburile varegilor (sau Rus, triburi suedeze care ocupau in acea perioada nord-vestul Rusiei de azi precum si zona Kievului), apar apoi prietenii nostri ungurii, iar pe la 850 Basarabia, Moldova si Valahia intra sub stapanirea pecenegilor, tot triburi turcice. La randul lor, dupa vreo doua secole (1080), pecenegii sunt distrusi de cumani (evident, tot turci), care le iau locul.

Invazia mongola

Ce faceau romanii in toata aceasta perioada? Nimeni nu stie. Ei sunt mentionati foarte putin in cronici care, atunci cand aduc vorba de aceasta zona, folosesc termeni ce pomenesc populatia stapanitoare: Gotia (confuzie voita sau nu cu Getia), Bulgaria, Pecenegia, Cumania etc. Dar este evident ca, asa cum s-a intamplat peste tot in Eauropa, populatia autohtona continua sa fie majoritara, este cea care cultiva pamantul si intretine elita militara si nomada a cuceritorilor. Distrusi de razboaiele si invaziile succesive, nomazii sunt asimilati pe rand de catre romani, disparand fara a lasa urme in vorbire, cu exceptia catorva toponime. O singura populatie nomada a reusit sa se adapteze vietii sedentare, asimiland fortat populatia luata in stapanire si amenintand astfel existenta romanilor: maghiarii. Dupa fuga lor din nordul Marii Negre, de frica pecenegilor, maghiarii au traversat Carpatii prin nord, au patruns in Transilvania ocupand apoi Panonia. Dupa ce au fost infranti de germani, in 855, maghiarii s-au indreptat spre est si sud, ocupand Transilvania si parti din Serbia, Croatia si Bulgaria. Fara nici o indoiala, maghiarii ar fi reusit sa ocupe si Valahia si Moldova, poate chiar si Basarabia, daca nu ar fi intervenit cei mai teribili dintre toti nomazii care au parasit Asia: mongolii. Incepand cu 1228 mongolii au distrus hanatul cuman, fortandu-i pe acestia sa fuga in Ungaria, pentru ca, mai apoi, in 1241, sa invadeze Europa centrala, pradand pe drum si Moldova, Valahia sau Transilvania. Dupa refluxul hoardei, cumanii au revenit in zona centrala a Romaniei de azi, formand o noua Cumanie, restransa, in Valahia si sudul Moldovei. Sub denumirea Hoarda de Aur, mongolii (ulterior tatarii) au continuat sa invadeze zonele locuite de romani, insa puterea lor a inceput treptat sa slabeasca. Amenintarea lor a ramas insa suficient de puternica pentru a forta regatul maghiar sa se limiteze la granitele naturale ale Carpatilor.

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 2

“Basarabia, pamant romanesc” – partea 3

Comments:

5 Responses to ““Basarabia, pamant romanesc” – partea 1”

Leave a Reply